Posts Tagged ‘Sebastian Vladescu’

De dreapta?

iulie 13, 2010

S-o luăm metodic, cu buline

  • Episodul 1 – se înceracă tăierea pensiilor cu 15%. Nu ține din motive de neconstituționalitate
  • Episodul 2 – la câteva zile după respingere, TVA crește la 24%. Cu acceptul lui Traian Băsescu, să fim serioși
  • Episodul 3 – Președintele joacă good cop  și anunță că vrea TVA la vechea valoare, însă cere impozitarea tuturor pensiilor
  • Episodul 4 – Boc anunță că nu este suficient și că ar mai trebui adăugate niște măsuri în plus. Nu spune care.

Ne-am întrebat doar vreo două zile care ar putea fi acelea. De fapt nu prea era greu de ghicit. Se va umbla, într-un fel sau altul, la cota unică.

Mie îmi place ascest sistem de impozitare pentru că încurajează oamenii să muncească și să câștige mai mult și încurajează companiile să facă profit. În plus constituie o oarecare barieră în fața evaziunii fiscale, mai ales dacă este o cotă unică având valoare scăzută.

Problema guvernului este că bugetul nu se închide în niște cifre rezonabile. Sebastian Vlădescu anunță senin că ne putem îndrepta către o impozitare diferențiată. Iar conducătorii PD care au sărit să apere principiul n-au pomenit nimic despre valoarea acesteia.

Opțiunile sunt simple. Ori are câștig de cauză Vlădescu și atunci se va introduce impozitarea diferențiată, ori va crește valoarea cotei unice.

Și uite așa, în cam doi ani, un guvern ”de dreapta” n-a făcut altceva decât să introducă taxe și impozite și să le mărească pe cele existente.

De ce nu pariez

iulie 9, 2010

Casele de pariuri de la noi au devenit foarte british și au dechis secțiunea de pariuri politice. Putem să mizăm bani pe numele ministrului care va fi remaniat.

Cea mai scăzută cotă, deci considerat a fi favorit la remaniere, o are domnul cu viteza pixel-ului albastru, adică Funeriu. Urmează Sebastian Vlădescu (mă întreb de ce, Vlădescu sigur nu va fi remaniat, prietenii știu de ce) și Mihai Șeitan, pe care eu l-aș fi pus primul.

E doar un joc, pentru că de fapt nu contează. Remaniezi un ministru atunci când acesta a rămas în urma unui pluton performant, ca un atlet fără suflu. Sau când e vorba de un domeniu cu probleme și se simte nevoia unui suflu nou, chiar dacă ministrul în funcție și-a dat silința. Sau când se modifică structura coaliției de guvernare.

Dar o remaniere nu ajută la nimic în cazul guvernului Boc. Toate domeniile sunt cu probleme, pentru că problema este tot guvernul. Nu avem erori sectoriale produse în timp ce mai toate merg bine. Deciziile care ne îngroapă au fost luate la Cotroceni, iar locatarul nu poate fi remaniat. Și acestea au fost aprobate, sau cel puțin înghițite, în grup de membrii guvernului.

Nu merită să pariez pe remaniere, pentru că cea mai bună remaniere este o moțiune de cenzură aprobată. Cât mai repede.

A rămas condamnarea tot din gură, acum chiar mai rău

iunie 30, 2010

În urmă cu ceva vreme, scriam aici despre dublul limbaj folosit în chestiunea condamnării comunismului.

Semnalam faptul că partidul celui care a făcut un spectacol în Parlament, dar și o temă de campanie din lupta anti-comunistă stă foarte bine la datul din gură, dar cam atât. Prin reprezentanții săi din guvern, acest partid stă mai prost cu partea practică.

Există o lege, promulgată cu mare tam-tam, care dă dreptul foștilor deșinuși politici, precum și urmașilor acestora, la o minimă reparație morală față de ororile prin care au trecut în cei mai duri ani ai represiunii comuniste. Este vorba de acordarea unor despăgubiri, sume pe care aceștia le pot obține printr-o acțiune în instanță.

La vremea respectivă era vorba doar de tergiversări procedurale, de opoziția vehementă în instanțe a reprezentanților Ministerului de Finanțe, la întârzieri care duc la amânări de termene și altele asemenea.

Se pare însă că se trece la o nouă etapă. Aflăm că guvernul Boc pregăteșe o ordonanță de urgență pentru a limita valoarea acestor despăgubiri la suma de 10.000 de euro.

Acest subiect ține de o chestiune de morală fundamentală și nu de criză. Statele, indiferent de schimbările de regim, sunt responsbile față de acțiunile lor abuzive din trecut. Iar regimul comunist din România, prin faptele sale abominabile, generează o responsabilitate și o datorie imensă. În timp ce zeci de torționari comuniști, chiar dacă acum la o vârstă înaintată, sunt bine-mersi, statul îi consideră acum pe victimele acestora niște potențiale surse de pagubă la buget.

Ar fi de acord Boc, Vlădescu sau cine o fi avut această idee să stea într-un lagăr, în condițiile din 1950-1955 nu cinci ani, nici măcar un an, ci o singură lună și apoi să primească despăgubiri de 10.000 de euro?

Concurs de previziuni

mai 5, 2010

Am impresia, ba nu, sunt cam convins, că subiectul taxe și impozite este tratat de cei de la guvernare cu metoda securistă a zvonisticii și dezinformării.

Nu se poate explica altfel ceea ce se întâmplă. Nimeni nu mă poate convinge că, acum, în toiul discuțiilor cu FMI, guvernul și ministerul de finanțe nu au un plan clar pe care să fie capabili sa-l comunice publicului. Mesajul transmis, acela că ne mai târguim un pic cu FMI ca să ne lase în pace nu pare a avea al rol decât acela de a poza în băieți buni care se luptă cu finanța internațională pentru binele țării și, evident, de a sugera că guvernul n-are nicio vină pentru ce pare a se întâmpla în curând.

O caracteristică absolut necesară pentru sistemul fiscal al unei țări, mai ales în domeniul impozitelor, este aceea a predictibilității. Agenții economici, investitorii și chiar și cetățenii trebuie să știe ce-i așteaptă măcar pentru o perioadă de 6 luni iar schimbările trebuie anunțate cu cât mai mult timp înainte de a intra în vigoare pentru ca adaptarea să fie cât mai lipsită de probleme.

În acest moment predictibilitatea la noi este zero, pentru că nimeni nu știe nimic. Iar totala lipsă de comunicare din partea guvernului nu ne poate face să ne gândim decât la intenție.

Pentru noi, cei din afara cercului de decizie, nu ne rămâne decât datul cu părerea. Ca și încercările de a ghici ce urmează să se întâmple. Chiar sunt curios să văd cine va nimeri cel mai bine. Întrebările sunt:

  1. Va crește cota unică? Sau se va introduce o impozitare diferențiată? Dacă da, cum și cu cât?
  2. Care va fi noua valoare a TVA?

Cine va câștiga concursul va primi, la alegere, o coasă sau un ou în cap. La concurs nu are voie să participe Sebastian Vlădescu, dar are voie să participe Emil Boc, pentru că oricum nu înțelege nimic.

Fără număr

mai 2, 2010

Am reușit să aflăm, în sfârșit, câte posturi din sectorul bugetar vor mai fi restructurate în acest an. Și anume oricâte va fi nevoie.

Nici măcar nu vreau sa-l critic pe Sebastian Vlădescu, autorul acestei declarații. Dimpotrivă, este printre puținii miniștri ai cabinetului Boc care mai încearcă să facă ceva. Nu cu mare succes, însă mai ales din cauza politicii general incoerente în domeniul economic a partidului de guvernământ.

Sunt convins de faptul că, indiferent de solicitările FMI, reduceri de cheltuieli în domeniul bugetar sunt absolut necesare. Însoțesc însă aceasta afirmație de trei probleme despre care nu vorbește guvernul, pentru simplul fapt că nu-i convine.

Mai întâi faptul că posturile restructurate nu fac parte din aparatul politic montat în funcție de PD. Adică nimic din agenții și companii beneficiare de salarii bune, de prime, sporuri și toate avantajele despre care premierul pomenea că vor dispărea, nimic din administrația centrală și tot nimic din serviciile secrete. Afectați vor fi, din nou, profesori, angajați de pe la CFR sau cadre medicale, mulți dintre ei selectați pe baza unor listuțe întocmite pe criterii de partid.

Vine apoi problema unor cheltuieli. Altele decât salarii, mai precis patinoare care costă de patru ori mai mult decât prețul pieței, autostrăzi care costă de parcă ar fi asfaltate cu icre negre sau studii de fezabilitate despre lucrări care nu se execută niciodată.

Al treilea lucru este o problemă de fond. Evident ca FMI este cu ochii pe buget, pe ponderea cheltuielilor în general și nu pe postul de învățător din comuna Văscăuți pe care urmează sa-l restructureze Funeriu. Nu reușesc așadar să înțeleg încăpățânarea cu care guvernul omoară mediul privat, generator de venituri bugetare, cu impozitul forfetar, cu plata în avans a impozitului pe profit sau cu TVA la facturi pe care urmează să le încaseze peste 6 luni.

Am ajuns la 130.000 de firme închise într-un an. Și cică avem guvern de dreapta.