Angajarea și Senatul

În Senat, acolo unde nu există grupul minorităților maționale, raportul de forțe este în acest moment 69 la 68 în favoarea puterii. Iar președintele acestui for știe să numere, ca să nu mai vorbim de faptul că acolo, în mod miraculos, sistemul de vot electronic nu se defectează niciodată, nu se votează cu mâna sus și atunci parlamentarii prezenți nu se înmulțesc în mod miraculos.

Spun asta în legătura cu Legea Educației, lege pentru care Senatul este cameră decizională. Iar legea se află acolo în procedură de dezbatere parlamentară, fază în care inițiatorul, adică guvernul, nu o poate retrage.

Întrebarea este dacă o lege a educației, într-o formă rezonabilă, poate strânge o majoritate care să ducă la adoptare și să taie cu șeptarul angajarea răspunderii guvernului. Poate că da, din două motive. În primul rând pentru că nu toți senatorii puterii sunt fericiți cu forma impusă de executiv, fostul ministru Hărdău fiind cel mai cunoscut exemplu. În al doilea rând pentru că este nevoie ca doar un singur senator să treacă peste ordinele de partid, chiar dacă se va merge pe repetarea scenariului în care parlamentarii puterii nu au voie să voteze.

Independent de această posibilitate, moțiunea merge înainte.

Publicitate

Funeriu si foamea

Astazi la Senat, cu forte proaspete, vom prezenta motiunea referitoare la situatia, foarte apropiata de colaps, din sistemul romanesc de educatie.

Dispretul guvernantilor fata de educatie si fata de toti cei care sunt parte a sistemului – profesori, elevi, parinti, universitati – poate fi sintetizat prin sfidatoarea intrebare a ministrului Funeriu : „Cunoasteti in Romania un profesor care moare de foame?”

Acesta este standardul fixat de guvern pentru profesorii din Romania. In timp ce clientela prospera prin agentii si companii, in timp ce se creaza posturi cu dedicatie in Uruguay, in timp ce, inclusiv sau mai ales in educatie, politizarea merge ceas, profesorii trebuie sa zica multumesc daca nu mor de foame. Este un pas cam mare inapoi de la angajamentele mincinoase din 2008 cu privire la aplicarea retroactiva (!) a aberantei decizii de crestere cu 50% a salariilor profesorilor. Sute si mii de dascali pot demonstra, cu fluturasul de salariu, ca primesc cu pana la 30% mai putini bani decat acum cateva luni. Si asta nu-i nimc, pentru ca unor alte mii li se pregateste lovitura decisiva. Concedierea.

Autonomia universitara urmeaza sa devina precum muflonul. Pe cale de disparitie. Un consiliu controlat majoritar de minister urmeaza, conform proiectului noii legi a educatiei, sa numeasca rectorii. Tintele sunt politice, cativa rectori avand neobrazarea sa sustina opozitia, unii dintre ei fiind chiar parlamentari PNL si PSD.

Invatamantul rural, mijloc esential pentru a asigura o oarece egalitate de sanse, nu mai beneficiaza aproape deloc de fonduri pentru investitii. Putinii bani sunt dirijati exclusiv pe criterii politice, marea majoritate insa ofteaza la amintirea investitiilor facute in timpul mandatului lui Cristi Adomnitei, despre care se poate spune orice, numai ca nu s-a preocupat de reabilitari si renovari de scoli nu. Le-am spus celor de la PD, care acuzau celebra deschidere a 4000 de santiere, ca nu vor fi in stare in 4 ani sa zugraveasca ce am construit noi intr-un an si jumatate.

Motiunea fiind la Senat nu voi putea participa. As fi fost curios sa-l vad pe senatorul Berca in penibila situatie de a-si retrage semanatura de pe textul motiunii. Pe unii dintre parlamentarii plecati de la PNL ii ignor, pe unii ii dispretuiesc, pe altii ii regret. Berca a inceput sa ma enerveze, ceea ce se intampla destul de rar. Prea ne-a tinut astazi, pe toate televizoarele, cursuri de victimizare. De aceea voi urmari cu satisfactie cum va trebui sa retracteze si sa coafeze toate atacurile din ultimul an la adresa guvernului Boc, inclusiv situatia cu semnatura.

Scandalul si aritmetica

Pentru ca a trecut votul din Senat si pentru ca atitudinea si votul senatorilor PNL sunt deasupra oricarui dubiu, dar si pentru ca unii dintre vizitatorii si comentatorii acestui blog au solicitat asta, incerc sa scriu cate ceva despre cazul Catalin Voicu.

Fara indoiala ca, daca macar 10% dintre conversatiile aparute pe surse ca facand parte din acest dosar sun reale, cazul este monstruos si jalnic in acelasi timp. Situatia arata ca un amestec de trafic de influenta si laudarosenie, de mafie si de smen de schimbator de valuta la coltul strazii. N-am dubii ca justitia trebuie sa se pronunte pe acest caz, indiferent daca senatorul Voicu va fi in stare de arest preventiv sau nu, asta fiind alta poveste.

Pe de alta parte insa, chiar daca ar putea suna ca niste texte standard, nu putem sa nu afirmam inca o data ca ar trebui sa functioneze prezumtia de nevinovatie si ca oricine, chiar si cel mai patetic aranjor, are drepturi civile care ar trebui respectate. De aceea cred ca este inacceptabil ca intr-un stat de drept cineva sa scurga intentionat catre presa date dintr-un dosar penal, date care, chiar in conformitate cu legea, sunt deocamdata secrete. O ancheta a cuiva, CSM, Parchet, servicii, oricine, cu privire la aceste scurgeri este absolut necesara.

Chiar si votul din Senat este dubios si o sa va spun de ce. Au fost 40 de voturi impotriva. Este foarte usor sa dai vina pe PSD, insa exista o problema de aritmetica. Doar 28 de senatori PSD au fost prezenti in sala la vot. Chiar daca au votat toti impotriva, ceea ce nu cred pentru ca cel putin pe Dan Sova, pe Mitrea si pe Toni Grebla chiar ii cred ca au votat pentru, tot mai trebuie sa gasim 12 voturi. Scoateti va rog senatorii PNL din calcul. In primul rand pentru ca am fost singurul partid care a avut decizie imperativa pentru vot favorabil, in al doilea rand pentru ca toti au votat precum Iosefini, cu manecile suflecate si mainile la vedere, orice film putand dovedi asta. UDMR a avut patru oameni la vot, deci nici ei nu conteaza.

Si atunci? S-a incercat atragerea Senatului intr-o capcana? S-a calculat ca ar prinde bine cuiva la imagine sa pice propunerea?

Justitia ca spectacol

Tribunalele populare din anii de glorie ai comunismului erau gandite sa ofere spectacol. Dar nu pentru distractie, ci pentru intimidare. Credeam ca justitia ca spectacol este ceva ce nu-si mai poate gasi locul in 2010. Dar nu!

Este in continuare un spectacol pentru multumirea opiniei publice si pentru impresionarea functionarilor care pregatesc raportul pe justitie, ca trebuie sa raportam si acolo ca pe vremea kilogramelor la hectar. Asa a fost si cu Tamara, cu caltabosii, cu scenele de ziua tineretului sau cu diverse convorbiri telefonice. Si toate astea cu riscul evident de a anula probe in instanta intr-un eventual proces.

Sigur, transcrierile convorbirilor senatorului Catalin Voicu, daca or fi adevarate, sunt absolut odioase. Insa nu din Senat ar fi trebuit sa ajunga la presa. De altfel, pana la un eventual proces, n-ar fi trebuit sa ajunga nicaieri. Ca de obicei insa, voturile sunt pentru unii mai importante decat justitia corecta.

Iosif Buble, care este de obicei destul de bine informat, sustine ca scurgerea apartine unui senator PD sprijinit de un functionar. Nu am idee, evident, daca este asa. Dar daca este asa a facut-o de capul lui? Ma indoiesc.

Un nou esec anuntat

Zilele trecute discutam impreuna despre motivele incrancenarii PD cu privire la schimbarea lui Geoana din fruntea Senatului. S-a pus problema starii de sanatate a lui Basescu si ma declaram sceptic si asa raman si acum.

Acum insa imi pun alta intrebare. In loc de „de ce vor sa-l schimbe pe Geoana?”  ma intreb „oare chiar cred ca pot sa-l schimbe pe Geoana?”. Astazi au actionat si mai jalnic decat saptamana trecuta, au iesit din sala, lucru pe care in principiu nu-l faci decat daca esti in minoritate, ceea ce a dus la o victorie linistita de etapa pentru opozitie.

Primul care ar trebui sa abandoneze acest joc stupid este Emil Boc. Asta presupunand ca-l intereseaza sa treaca legi. O sa va dau un exemplu. La Camera Deputatilor se afla pe ordinea de zi ratificarea scrisorii de intentie cu FMI. Se stie ca noi, liberalii, nu suntem mari iubitori de FMI dar am acceptat, alaturi de toate celelalte partide reprezentate in Biroul Camerei, procedura de dezbatere accelerata care poate permite aprobarea chiar miercuri a proiectului de lege.

Problema pe care o are guvernul este aceea ca Senatul este camera decizionala in acest caz. Si, pe deasupra, pe 30 martie vine in Romania insusi marele sef de la FMI, Dominique Strauss-Kahn. Am vaga impresie, este doar o banuiala, ca fix de ratificarea asta o sa intrebe. Si ce-o sa faca domnul Boc? O sa stea cu basca in maini si o sa se scuze ca nu a putut aproba actul pentru ca a fost ocupat sa-l schimbe pe Geoana?

Le-am recomandat astazi celor de la PD macar sa incerce sa-l demita pe Geoana o zi da, una nu. Si sa mai aprobe si legi.

Haos

Invatamantul este blocat, profesorii sunt socati de imensa distanta intre angajamentele ferme ale lui Traian Basescu si Emil Boc, la care se adauga si PSD, de crestere cu 50% a salariilor si banii primiti pentru lunile ianuarie si februarie, dascalii simtindu-se de parca au fost victima unui mare hacker care le-a tras banii de pe card.

Metroul este si el pe cale sa fie blocat. Nu sunt naiv si imi dau seama ca orice sindicate, inclusiv cele de la metrou, sunt dispuse sa faca scandal indiferent de cat de multi bani ar lua, dar oamenii au si ei dreptate sa fie revoltati de imensa scurgere de bani care se pare ca se petrece catre diverse firme de reparatii si intretinere, adica zeci de milioane de euro anual cam fara rezultat.

Legea pensiilor s-a blocat si ea. Nu ca ar fi mare lucru de aceasta lege, dar dezbaterea parlamentara, cel putin teoretic, ar da sansa depunerii unor amendamente, poate-poate iese ceva. Dar capul lui Geoana este mult mai important.

Cam cunosc modul de comportament al celor de la PD. O asemenea nebunie colectiva nu-i apuca decat daca si numai daca au un ordin exceptional de foarte, foarte sus. De multe ori se poate discuta cu ei, se poate gasi o cale de mijloc, se poate negocia. S-a intamplat asta luni la Camera Deputatilor si este posibil ca saptamana viitoare sa ajungem la o oarecare stare de normalitate. Insa cand fulgera Zeus nu-i chip sa mai scoti o vorba, se transforma toti de parca intra in transa, ca intr-un film cu zombie de serie B.

Schimbarea lui Geoana pare a fi un meci cu miza mare, mult mai mare decat simpla cucerire a pozitiei in cauza. Care o fi oare?

Inca un rasol

Precum un pusti care-si face grabit tema la biologie in timp ce prietenii il fluiera afara sa iasa la un fotbal, tot asa si domnul Boc a data bataie cu legea pensiilor ca sa nu-l certe taticul FMI si sa-i taie banii de film.

A mai sters cu pic, a mai bagat niste exceptii, apoi le-a scos, a pus din burta, sau cum spuneam noi in facultate – din top, niste calcule si a facut in asa fel incat nimeni sa nu inteleaga nimic. Ne-a spus insa, de mai multe ori, ca noul proiect va aduce, dupa cinci luni de recalculare, o economie de 800 de milioane de euro la bugetul deficitar al fondului de pensii. Desigur, prin eleminarea pensiilor nesimtite, deja celebre de acum.

Afirmatia l-a pus in dificultate pe unul dintre cei mai civilizati si de bun-simt membri PD, senatorul Cristian Radulescu, ghinionistul castigator al presedintiei comisiei de specialitate din Senat. Care a calculat putin, a identificat de unde se taie si apoi a ajuns la 110 milioane economie, tot de euro si tot pe an. Rugat sa identifice restul de 690 de milioane, acesta a ridicat din umeri ca vulturii din Cartile Junglei.

Nu vreau sa intru in fondul problemei. Nici nu vreau sa cred ca diferenta pana la 800 de milioane va fi facuta pe spinarea celor care isi vor vedea pensiile inghetate si necorelate cu salariul mediu, ca pana acum. Poate ca ceva trebuie facut pentru a echilibra bugetul, mai ales daca ne uitam la problemele din Grecia, unde sistemul de pensii este complet nesustenabil, pentru ca este aberant.

Mai ales pentru asta guvernul nu trebuia sa-si bata joc. Pentru ca la modul la care a lucrat, puternica mea credinta este ca:

a)      Proiectul va fi macelarit in Parlament, planurile premierului fiind complet date peste cap

Si/sau (dar mai degraba si)

b)      Legea va fi declarata neconstitutionala, conform obiceiului actelor normative emise de constitutionalistul nostru prim-ministru

Sa facem o comisie

Anuntat cu mult tam-tam inca de ieri, dupa ce a aruncat buzduganul printr-o prezenta in fata Senatului pe care vrea sa-l trimita in istorie, astazi premierul Boc ne-a prezentat prioritatile sale legislative si in Camera Deputatilor.

Si ne-a vorbit foarte mult despre reforma statului si revizuirea Constitutiei.

Las la o parte faptul ca ma indoiesc ca aceste prioritati tin loc de pensii si locuri de munca sau au darul de a-i insufleti brusc pe cei care urmeaza sa fie concediati in acest an, fie din sistemul bugetar, fie din zecile de mii de firme care au rezistat anul trecut impozitului forfetar dar vor ramane fara vlaga anul acesta.

Ma indoiesc insa de avantul si energia membrilor majoritatii parlamentare cu privire la acest subiect. Putem incepe cu UDMR care pot ramane aproape nereprezentati daca dispare o camera si se micsoreaza numarul de parlamentari. Si pot continua cu PD care sunt departe de a fi o oaste aliniata, un cor de ingeri care canta la harpa imnuri dedicate reformei statului. De mai multe ori, in discutii informale, mai ales senatori PD au marturisit ca sunt in cautare disperata de solutii pentru a evita toata afacerea fara sa iasa prost la Zeus. Au fost invocate calatorii in strainatate si picioare in ghips la momentul votului, dar mai ales sperante de tergiversare pentru termene ce depasesc 3 ani.

As vrea sa va relatez povestea, scurta ce-i drept, a comisiei parlamentare pentru revizuirea Constitutiei. Veti spune, pe buna dreptate, ca aceasta comisie nu exista. Exact, tocmai aici este povestea. Imediat dupa alegerile prezidentiale, in birourile permanente reunite ale celor doua camere, grupurile PD au venit cu o solicitare de constituire a acestei comisii. Era atat de prost redactata incat imediat te ducea gandul la celebrele erori de citare sau procedurale care se intampla cateodata in justitie. Rusinati, cei de la PD au retras cererea, promitand sa o reformuleze si sa o retransmita de urgenta pentru introducerea pe ordinea de zi.

De atunci au trecut doua luni si nu s-a mai intamplat nimic.

Despre cheltuielile publice. Noi sa fim sanatosi!

A trecut o campanie electorala. Pentru unii subiecte importante de campanie au fost pensiile nesimtite, privilegiile parlamentarilor, lichidarea Senatului, reducerea de cheltuieli in general, dar in special prin micsorarea numarului de parlamentari. Si, desigur, la pachet, prosperitatea „romanilor”.

Aceste viziuni geniale au avut castig de cauza la mustata. Si atunci asteptarile sunt, evident, sa existe dovezi palpabile ca toate aceste ipoteze emise sunt adevarate. Si, mai mult decat atat, sa vedem si niste masuri.

O privire asupra proiectului de buget arata, daca mai era nevoie, demagogia si ipocrizia actualilor guvernanti.

Senatul Romaniei, institutie cu o vechime de peste 150 de ani, pregatit pentru lichidare acum, are un buget de 94,9 milioane de lei. O uriasa rispia desigur, de natura a ne duce in faliment. Dar baietii cu ascultatul, adica STS, au un buget de mai mult decat de 3 ori mai mare, adica 305 milioane. Daca stiu ca atat de mult costa treaba cu telefoanele, ma gandesc sa contribui la realizarea de economii si sa-mi ascult singur telefonul.

Insa cel mai mult ma enerveaza altceva. Bugetul tuturor serviciilor secrete ajunge la 1,8 miliarde de lei. Numai SRI are prevazuta suma de 1,2 miliarde. Iar bugetul sanatatii este de 2 miliarde.

In aceste conditii trebuie, cred, sa speram ca vom fi sanatosi, pentru ca alta sansa nu prea avem.

Noi reguli de impozitare

Asa cum avem dreptul sa dirijam 2% din impozitul nostru catre organizatii neguvernamentale (eu am optat pentru Pro Democratia), tot asa cred ca ar fi util sa avem dreptul sa spunem pentru ce nu dorim sa dam o parte din impozitele pe care le platim.

Pentru ca nu vad niciun motiv pntru care este corect sa finantam din banii nostri campania electorala a lui Traian Basescu. Daca pana ieri era doar presedintele in functie, care ne mintea in fata ca se preocupa de problemele oamenilor si ca inca nu s-a decis sa candideze, incepand cu anuntul „surpriza mare” a candidaturii Traian Basescu este oficial in campanie electorala pe banii nostri.

Fiecare deplasare electorala a presedintelui ne costa, pentru ca deplasarile se fac cu avionul prezidential, care consuma benzina, mancare si Chivas, apoi avem costuri cu convorbiri telefonice, protocol, cazare.

Si SPP. Care inseamna vreo 10-12 oameni in avion, inca pe atatia la sol, apoi echipe care merg cu o zi inainte in locul de destinatie si cu totii au salarii, diurne, cheltuieli cu benzina, cazarea si ascultatul telefoanelor. Nu ar trebui sa ne miram ca bugetul SPP este mult, mult mai mare decat bugetul Senatului pe care unii doresc sa-l desfinteze.