Posts Tagged ‘sondaj’

Dilemă

octombrie 1, 2010

Am fost astăzi invitat la o aniversare. Nu dintre cele pe care ar vrea să le impoziteze domnul fost șef de vamă de la PD, ci la aniversarea a 20 de ani de la fondarea Asociației Pro Democrația.

Chiar dacă nu știm, datorăm multe acestei asociații și liderului ei, Cristian Pârvulescu. Înbunătățirea procesului electoral, prezența observatorilor independenți în secțiile de votare, o mai bună legislație în domeniul finanțării campaniilor electorale – din păcate flagrant și continuu încălcată de unii – sau medierea procesului de reformă electorală sunt doar câteva exemple.

Cu această ocazie prietenul Turambar a prezentat un sondaj de opinie realizat de CCSB la comanda APD din care reiese, printre altele, că 80% dintre ceățeni consideră că în minunata noastră țară alegerile sunt fraudate. Oare de ce cred 20% contrariul?

Fac o paranteză și constat justa înscriere în PD a lui Baconschi. Acolo îi este locul recordmanului de vot-viteză la Paris.

Tot din același sondaj reiese creșterea suportului pentru introducerea votului obligatoriu.

Mărturisesc aici dilema în care mă aflu. Ca liberal consider că nu este prea în regulă ca un drept să fie transformat în obligație și cred că indivizii au capacitatea de a decide dacă folosesc acest drept sau nu. Pe de altă parte admit aspectul practic și mă gândesc că este mai greu să fraudezi în aceste condiții și, de asemenea, că e mai complicat să distribui 18 milioane de găleți, litri de ulei sau hârtii de 50 de lei.

Ce facem cu votul obligatoriu? Merge sau nu?

Pesimism și lipsă de încredere

iulie 29, 2010

Nu sunt surprize mari în ultimul sondaj de opinie publicat de cotidianul.ro și asta arată că nu avem motive să ne îndoim de corectitudinea acestuia.

Oricum și în orice direcție am lua în considerare marja de eroare Traian Băsescu, guvernul Boc, miniștrii acestuia, Partidul Democrat și liderii partidului mai au puțin și ajung la ”și alții”. Ca și UNPR care se regăsește într-o poziție mai credibilă, zic eu, decât cea din sondajul IPP.

Și ordinea partidelor în intenția de vot este cea așteptată, dincolo de cifrele acestora, cifre care oricând pot fi comentate într-un fel sau altul.

Nu mă deranjează că se prăbușește PD, dimpotrivă, mă bucur nespus. Nu-mi place însă că, prin aberațiile economice adoptate, PD compromite ideea de dreaptă politică. Tâmpeniile guvernanților sunt pentru PSD un fel de Moș Crăciun în miez de vară. Vin voturi cu toptanul numai și numai din reacții negative.

Dincolo de toate acestea, avem încă o confirmare a faptului că în România nu mai există prea multă speranță și aproape deloc încredere în cei care ne conduc. Sunt conștient că sunt mulți care au în minte formula ”toți sunt de vină”. Constatăm însă că majoritatea identifică exact unde este problema. Economia merge prost, iar economia este gestionată de puterea executivă. Adică Băsescu, Boc și PD.

Lecția cifrelor

iulie 22, 2010

Îmi și imaginez forfota pe la Cotroceni. ”Nu-i adevărat șefu, mogulii, opoziția, tonomatele ….”. Și precis în câteva zile iese Videanu cu un sondaj CSOP, prezentat în exclusivitate la B1, unde vor fi adevăratele cifre cu PD și Băsescu pe primul loc.

Chiar luând în calcul toate marjele de eroare posibile, principalul partid de guvernământ este pe locul 3 la sub 15%. Nici măcar PNȚCD nu ajunsese la această cifră după doar doi ani de mandat. Motivul principal este acela că, contrar credințelor portocalii, alegătorii sunt deștepți și au discernământ. Nu se lasa păcăliți la nesfârșit cu povești despre moguli, mineriade, Iliescu sau modernizarea statului. Contează în primul rând economia și dezastrul creat de guvern, asimilat cu Băsescu, este deplin.

Acest sondaj transmite însă, dacă mai era nevoie, un mesaj. Nu către PD și Băsescu, pentru că lor românii, cum le place lor să zică, nu mai au ce să le transmită, poate doar ”drum bun”. Mesajul este către opoziție.

Avem, este clar, datoria să prezentăm alternativa, o strategie, drumul de urmat după ce dăm jos guvernul Boc. O formulă de guvern, un calendar, ceva.

Nu cred că dezamăgirea cetățenilor poate fi alungată cu strategia PSD de a declara în continuare că vor participa la guvernare numai după alegeri. Pur și simplu nu este corect. Asta înseamnă că se dă un pașaport de guvernare pentru Emil Boc pentru următorii doi ani.

Și nu cred că asta doresc cei 88% dintre cetățeni care nu mai au încredere în Băsescu și Boc.

Altul mai frumos?

iunie 12, 2010

Pe căldura asta scriu totuși ceva despre politică. Foarte scurt. Pentru că sunt curios cum vor evolua lucrurile pe partea portocalie.

Nu mai am dubii că PD suferă de sindromul PNȚCD, numai că nu au demnitatea și ținuta morală a acestora. Mai precis se duc la fund trași în jos de o guvernare dezastruoasă, care, din păcate, nu va îngropa doar Partidul Democrat – pentru că n-ar fi nicio pagubă – ci toată țara cu cetățenii ei cu tot.

Nu se pune problema dacă PD va coborî sub pragul electoral în acest ritm, ci când se va întâmpla acest lucru. Probabil în iarnă. PNL va rămâne astfel singurul partid care va fi recunoscut de votanții de dreapta și va avea misiunea de a se lupta cu stânga populistă spre care se îndreaptă repejor PSD.

Nu-mi imaginez că acest lucru nu este cunoscut în laboratoarele de analiză de la Cotroceni. Confruntat el însuși cu o dramatică scădere de popularitate și încredere, Traian Băsescu simte că va pierde definitiv controlul asupra scenei politice, iar din 2014 și imunitatea, ceea ce pariez că nu-i convine.

Luptător înverșunat pentru pielea proprie și om fără prieteni, președintele pare că se pregătește pentru sacrificii rituale. Pe cine va sacrifica însă? Tripleta BVB? Aproape sigur. Întreg guvernul? Poate mai târziu. Se zvonește însă că s-ar putea să sacrifice întreg partidul personal pentru a încerca, în disperare de cauză, să-și facă altul, pe râu în jos, cu severvoinești, monicimacovei și alți deontologi.

Hă, hă, hă!

Cum am votat la referendum si ce am fi putut vota

martie 29, 2010

Astazi am fost prezent la o dezbatere organizata de Pro Democratia pe tema reformei institutiilor si revizuirea Constitutiei. Prezenti au fost reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale prestigioase si ai partidelor politice parlamentare. Mai putin PD, care, dupa cum stim, sunt mai destepti decat toti si nu simt nevoia sa stea de vorba cu nimeni pe subiecte despre care stiu ei mai bine ce trebuie facut.

Pentru inceput maestrul Turambar, cel cu graficele si serpisorii, ne-a explicat cum vine cu votul romanilor la referendum. Pentru ca a intrebat intr-un sondaj de opinie cam cum ar vota ei in situatia unor ipotetice consultari populare.

  • 50% ar fi de acord cu organizarea unui referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea si 91% dintre cei care s-ar prezenta ar vota „pentru”.
  • 68% ar fi de acord cu organizarea unui referendum pentru retragerea cetateniei tiganilor infractori si 94% dintre cei care s-ar prezenta ar vota „pentru”
  • 44% ar fi de acord cu organizarea unui referendum pentru retragerea cetateniei celor care cer autonomia Tinutului Secuiesc si 89% dintre cei care s-ar prezenta ar vota „pentru”
  • 47% ar fi de acord cu organizarea unui referendum pentru pedepsirea cu inchisoarea a celor care nu sunt de acord cu invatatura crestina si 88% dintre cei care s-ar prezenta ar vota „pentru”

            (sursa – evident, sondajul CCSB al maestrului sus-mentionat)

Sa mai adaugam ca 77% au declarat ca nu stiu de ce exista sisteme bicamerale si doar 34% stiu ca Parlamentul are rol legislativ, tot 34% fiind de parere ca Parlamentul trebuie sa dea ceva – pensii salarii, social, din astea.

Sunt convins ca orice idee, oricat de nastrusnica, nedemocratica si contrara drepturilor omului ar inregistra cam acelasi tip de scor.

Si nu este vina cetatenilor. Nu ne-am batut gura de pomana sa spunem ca un referendum fara dezbatere si campanii de informare este inutil si nerelevant, adaugand ca se dovedeste ca referendumul din noiembrie a fost doar un mijloc incorect de campanie electorala.

Nu inseamna nici ca nu ar fi nevoie de o revizuire a Constitutiei. Dar despre asta si depre principiile sustinute de PNL in postul de maine.