Posts Tagged ‘tur 2’

Acordul politic si minciunile lui Boc

noiembrie 25, 2009

Stiam ca Emil Boc este capabil sa repete la infinit aceeasi placa de patefon. Marca „His Master’s Voice”, desigur. Cine da search pe „privilegii” sau „pensii nesimtite” da peste Boc, asa cum rezultatul pentru „moguli” si „romani” e Traian Basescu.

Ultimul text al lui Boc este legat de iminenta crestere a impozitelor. De parca nu guvernul lui a marit CAS-ul, a introdus impozitul forfetar si se pregatea sa mareasca TVA. Si repeta noua poezie de trei ori pe zi. Asa cum seful lui, peste doar o ora de la momentul la care scriu, va zice de moguli si de alianta lui cu romanii.

Miza o reprezinta, desigur, electoratul liberal. Acesta are nevoie de motivatii serioase pentru a lua decizii de vot, incluzand aici subiecte economice. Iata de ce acordul politic incheiat astazi cuprinde la punctul unu, inainte de orice altceva, angajamentul ferm cu privire la reduceri de impozite.

Pot sa va spun, mai mult decat atat, ca nu a fost un punct dificil al negocierilor. Intreaga echipa PSD a inteles ca daca nu ne angajam sa mentinem principiul cotei unice, daca nu ne angajam ca vom reduce fiscalitatea nu numai ca vom frana redresarea economica dar vom pierde si alegerile.

Am credinta ca electoratul liberal ne va urma. Pentru ca nu le cerem doar sa-l voteze pe Geoana, ci le propunem ceva in care cred. Alternativa este Hoara la televizor inca cinci ani.

Traian Basescu si caii verzi

noiembrie 24, 2009

Ce fenomen ciudat se intampla la PD … Zici ca le-au murit strategii. Culmea este ca nu cred ca este asa. Ii cunosc bine pe cei mai multi, cu unii am pastrat un contact politicos, dar neutru si stiu ca multe decizii proaste au venit pe biletel de la Cotroceni. Nu le-a convenit, dar au inghitit.

Ca si acum. Oameni buni, nici macar nu i-a lasat sa negocieze. Sa incerce. Sa ofere ceva.

Traian Basescu se crede echipa Rapid, singur impotriva tuturor. Si daca tot a incercat, a reusit. Chiar este singur impotriva tuturor.

Cartea pe care o joaca cu disperare este aceea a presupunerii ca votantii lui Crin nu-l vor urma pe liderul liberal. Aha. Asa a crezut si Blaga la Bucuresti si primar a iesit Oprescu.

Conditiile turului doi nu sunt „hai sa-l sprijinim pe Geoana”. S-a ajuns rapid la un acord care descrie niste conditii care se potrivesc de minune pe sufletul votantului liberal. Johannis prim ministru, masuri liberale in economie, eliminarea impozitului forfetar cu dedicatie pentru Nenea Lars, impozite mai mici, cota unica si nu in ultimul rand usurarea de a trai fara Basescu.

Daca ne urmeaza votantii? O sa vedem, dar sigur ca ne asumam raspunderea si actionam ca atare. Nu numai Crin, ci si toti liberalii alaturi de el.

Ma voi duce la Calafat, in colegiul meu, si le voi spune alegatorilor mei ce le recomand si mai ales de ce. Daca nu ma urmeaza voi suporta consecintele politice. Recunosc insa ca riscul e mic, pentru ca impreuna cu PSD la mine in colegiu si in Dolj nu-l bat pe Basescu. Il pulverizez.

Nu stiu altii cum sunt…

noiembrie 23, 2009

Sunt foarte, foarte obosit. Si, bineinteles, destul de dezamagit. Nu stiu daca era realist sa cred ca intram in turul doi.  Sunt inginer si, pe deasupra, destul de sceptic, argumente suficiente :-).

Am facut insa tot ce mi-a stat in puteri in aceasta campanie. Si nu numai eu, desigur.

La mine in colegiu l-am batut pe Basescu, dar m-a batut Geoana de putin. A fost un pic de fenomen Ion Iliescu, cateva autobuze si, mai ales, s-a vazut diferenta de fonduri de campanie.

Sa nu va suparati ca am vorbit doar despre mine. Sa nu va suparati ca nu spun ce va face PNL pentru ca, pur si simplu, nu stiu. Vom avea luni la pranz o intalnire si vom lua poate o hotarare.

Si daca tot am vorbit doar despre mine pot sa va spun ce fac eu. Nu stiu ce vom decide, dar eu cu Basescu nu votez.