Posts Tagged ‘TVA’

Bugetul. Ce dorim noi

decembrie 17, 2010

Legea bugetului de stat arată, de cele mai mult ori viziunea guvernului asupra dezvoltării ecnomic a statului pentru anul următor. În cazul nostru, ca în bancul cu Volga şi bicicleta, arată nu viziunea guvernului, ci a FMI şi nu asupra dezvoltării ci asupra stagnării.

Ne uităm cu groază la cifrele din dreptul sistemului de sănătate publică şi ne dăm seama că şi la anul, din păcate, nefericiţii care vor apela la spitale vor fi nevoiţi să-şi cumpere iarăşi singur cam tot.

Ne uităm la ceea ce înseamnă taxe şi impozite şi vedem o mare problemă. Nu este loc de dezvoltare pentru că mediul privat este în continuare tratat exclusiv ca o sursă de venituri la buget şi nu, aşa cum ar fi normal, ca un partener în relansarea economică a ţării.

Aici este marea problemă şi înspre acest domeniu se îndreaptă, în special, eforturile parlamentarilor PNL.

Ne propunem să susţinem, în afară de chestiunile punctuale ale fiecărui parlamentar pentru comunităţile din colegiul său, căteva amendamente importante, de fond, care ar schimba, în opinia noastră, relaţia stat-mediu de afaceri.

Avem contribuţii de asigurări sociale printre cele mai mari din UE. Propunem reducerea acestora cu patru puncte procentuale pentru a diminua costurile de personal şi a deveni mai competitivi pentru atragerea de investiţii străine directe.

Dorim şi noi un aparat bugetar mai eficient, depolitizat şi puţin costisitor. Însă forţa de muncă trebuie atrasă de mediul privat prin crearea de noi locuri de muncă. Propunem reducerea integrală a cotelor de contribuţii sociale pe 2011 pentru cei care înfiinţează noi locuri de muncă. Tot pentru acest obiectiv susţinem scutirea de impozitare a dividendelor care vor fi reinvestite. Investiţii noi înseamnă locuri de muncă noi.

Pentru încurajarea IMM propunem reintroducerea impozitului de 3% asupra cifrei de afaceri. Asta ar însemna sporirea potenţialului de creştere, dar şi simplificarea sistemului fiscal pentru această categorie de contribuabili.

În sfârşit, susţinem o cotă redusă de TVA, de 5%, pentru construcţii şi tranzacţiile cu locuinţe noi, pentru a stimula un sector care poate contribui consistent la creşterea PIB. Ca să nu mai zic despre cota TVA, una dintre cele mai mari din UE, care ar trebui să revină urgent la valoarea de 19%.

Vom reuşi ceva din toate acestea? Greu de spus. Este bine însă să se ştie ce vom face când vom ajunge să decidem asupra tuturor acestor lucruri.

Curat predictibilitate

noiembrie 2, 2010

Astăzi, printre preocupări mărețe legate (în discursul său președintele a folosit de vreo douăzeci de ori ”legat” sau ”legate” – o fi vreo presimțire?) de mari probleme europene, Traian Băsescu a decis să trimită la re-examinare cele două legi cunoscute și sub numele de ”legile Toader” 🙂 , votate ca la Marea Adunare Națională de majoritatea toxică.

Nu-i vreo surpriză și nici nu susțin aici că nu are dreptul, conform Constituției, să facă asta.

Încercând însă să justifice ceea ce nu este altceva decât executarea întocmai și la timp a ordinelor FMI, președintele a bălmăjit ceva despre nevoia de predictibilitate.

Mare lucru, într-adevăr. Dacă ar fi așa. Predictibilitatea în domeniul fiscal contează enorm. Iată de ce legea prevede că modificările de fiscalitate se fac de regulă cu cel puțin șase luni înainte de a intra în vigoare, astfel încât cetățenii și mai ales firmele să-și poată face calcule, planificări, modificări de strategii și altele. Există acest păcătos ”de regulă”, însă excepția se referă, zic eu, la prevederi favorabile.

Acum cică ținem la predictibilitate. Ceea ce nu a contat până acum.

Introducerea impozitului minim, cianură pentru o sută și ceva de mii de firme, a fost făcută cu intrare în vigoare imediat, fără ca vreun IMM să aibă șansa de a calcula ce se va întâmpla cu ei. Aici și PSD are ceva de spus, dar măcar ei nu au pretenția că sunt de dreapta și deci apărători ai inițiativei private.

Tăierea salariilor bugetarilor s-a făcut, de asemenea, imediat. Ce șansă la predictibilitate au avut milioane de oameni care lucrează tot cu bugete, chiar dacă mici, de familie, bugete care includeau și peste noapte n-au mai inclus medicamente, întreținere, rate la bănci și altele.

Majorarea TVA s-a făcut tot peste noapte, ceea ce a generat o nebunie întreagă chiar și pe subiecte strict tehnice, cum ar fi re-programarea caselor de marcat, darămite prin bugetele firmelor.

Așa este, guvernanții noștri țin la predictibilitate. Când le convine.

Greșeala?

octombrie 21, 2010

Marea Adunare Națională care va să zica. În partea sa portocalie, desigur.

Colegul meu, de județ și nu de partid, Gelu Vișan, a declarat că a fost vorba de ”o eroare de tehnică legislativă”. Nu e chiar așa, penru că tehnica legislativă de referă la elaborarea proiectului de lege, la modul de formulare a textelor adică, nicidecum la votul parlamentarilor.

Nici măcar o eroare simplă nu văd cum ar putea fi. Și o să încerc să explic de ce. Pentru că evenimentul de care râdem noi în ultimele două zile este doar votul final, însă înainte de acea zi s-au întâmplat multe lucruri pe care doar un marțian nu le-ar fi putut observa.

Proiectul respectiv este o inițiativă parlamentară a 56 de senatori și deputați din opoziție. Un astfel de proiect, înainte de a fi trimis în comisiile primei camere sesizate, trebuie să primească un punct de vedere din partea Guvernului, consultativ, desigur. Acest punct de vedere a fost negativ.

Apoi vine la rând faptul că proiectul s-a dezbătut întâi în Senat. Unde a fost respins cu voturile împotrivă ale senatorilor puterii. Oare nu vorbesc între ei?

Chiar și în Camera Deputaților proiectul a mers întâi la comisie. Unde de asemenea parlamentarii puterii au votat împotrivă.

A patra etapă s-a petrecut în plenul Camerei, la dezbaterea pe articole. Atunci un parlamentar PD, Petru Călian, a intervenit și a explicat cum că e nenorocire dacă se adoptă proiectul și că opoziția este rea. Când se întâmplă așa ceva, adică rezultatul votului în comisie este defavorabil puterii, liderul grupului parlamentar PD poate cere re-trimiterea la comisie. S-a întâmplat de zeci de ori, nu și acum. Ca să nu mai pomenim faptul că oricum nu au depus amendamente la acest proiect.

Și apoi a venit votul în plen. Ce tare!

Se apropie 1 octombrie. Nu speraţi

septembrie 13, 2010

Pe vremea lui Ceauşescu produceam şuruburi cu costuri de 2 lei şi le vindeam cu un leu. Şi apoi vorbeam despre creşterea producţiei industriale. Sau, mai simplu, raportam direct kilograme la hectar care nu existau.

Printre „măsurile eonomice” inventate de măreţul nostu guvern se numără şi impozitul minim, cunoscut şi sub numele de forfetar. Am avut şi aici o raportare tovărăşească, cea a fostului ministru Pogea, cu privire la rezultatele acestei noi găselniţe. A fost şi ultima, pentru că Sebastian Vlădescu nu a mai riscat vreo raportare.

Ne povestea domnul Pogea că am încasat 85 de milioane de euro ca urmare a impozitului minim. Dar, ca în povestea cu şurubul lui Nea Nicu, nu a pomenit de pierderile suferite.

O sută şi ceva de mii de firme închise şi măcar tot atâtea locuri de muncă pierdute. Firmele închise erau acuzate că nu plătesc impozit pe profit pentru că îşi aranjează într-un fel sau altul cheltuielile. Mi se pare o învinuire în grup, tipic comunistă. Dar chiar dacă ar fi aşa, TVA plăteau. Şi am pierdut aceşti bani.

Iar, pe partea de forţă de muncă, pierdem de două ori. Locurile de muncă închise nu mai virează impozit pe venit şi nici contribuţii la pensii sau sănătate. Iar şomerii fără voie încasează acum ajutor de şomaj tot din bugetul astfel sărăcit.

Se apropie termenul de 1 octombrie, dată la care guvernul a sugerat că va elimina acest impozit stupid. Nu ştiu dacă aces lucru se va întâmpla. Mă uit în programul de guvernare şi constat că nici nu ar fi trebuit să existe, acolo nu-l găsesc. Apoi renunţ, pentru că guvernul nostru nu mai are program de guvernare, document care a fost înlocuit cu scrisori de intenţie.

Avem program de guvernare, care va să zică

septembrie 5, 2010

Logica, dar şi Constituţia României, pun în primul plan atunci când este vorba de investirea unui nou guvern, programul de guvernare şi nu persoanele care îl compun. Actul fundamental pomeneşte de “programul şi lista guvernului”, în această ordine.

Ceea ce nu se pomeneşte nicăieri este consecinţa schimbării radicale a programului de guvernare aprobat de Parlament. Cum este cazul acum. Am selectat, drept exemplu, doar trei prevederi ale programului aprobat de legislative. Mai puteţi găsi încă multe altele.

Spunea domul Boc în 2009 : “menţinerea, pe întreaga perioadă a actului de guvernare, a aceluiaşi nivel al cotei unice şi al taxei pe valoarea adăugată”. Aici nici măcar nu este vorba de o chestiune de interpretare. 24 şi 19 nu au cum să fie “acelaşi nivel”.

Apoi : “reducerea birocraţiei şi absorbţia sporită a fondurilor europene”. Cozile de la ghişeele la care sunt târâţi cei care beneficiază de drepturi de autor sunt cu siguranţă o reducere a birocraţiei iar absorbţia fondurilor europene este un punct atât de tare al guvernului încât cifra de la Ministerul Transporturilor a depăşit chiar cifra de 8%.

În sfârşit, spunea domul Boc : “Cred, de asemenea, foarte mult în iniţiativele legislative parlamentare. Şi, poate, acest Guvern va marca o schimbare de optică în modul de a privi iniţiativele legislative ale deputaţilor şi senatorilor”. Poate de aceea guvernul Boc a depăşit orice record în materie de ordonanţe de urgenţă şi angajări ale răspunderii, destule chiar şi declarate neconstituţionale.

Este clar că avem (încă) o problemă. Cu puţin tupeu un guvern, iată, promite lapte şi miere, obţine votul Parlamentului şi apoi pogoară iadul asupra noastră. Asta ştiu că se numeşte înşelătorie.

Noi plătim, statul nu

august 15, 2010

Comuniștii încercau să ne bage în cap că ”statul” este ceva suprem, mai presus de cetățeni și care nu poate fi atacat, criticat sau acuzat. Comuniștii au plecat, mentalitatea a rămas. Putem discuta adcă cetățenii sunt sau nu egali, dar cu siguranță nu sunt egali cu statul. De parcă statul ar putea face ceva fără cetățeni.

Dacă o persoană, din diverse motive, întârzie să-și plătească dările către stat încep să-i vină penalizări și apoi apare chiar și sechestrul pe bunuri sau munca în folosul comunității.

La fel este și cu firmele. Nu cumva să nu plătească TVA sau impozit pe profit că a încurcat-o. Mai mult decît atît, dacă o firmă are datorie către stat 100 de lei iar statul are datorie către aceeași firmă tot 100 de lei este exclus să poți compensa aceste datorii. Sau dacă o firmă lucrează cu statul și facturează ceva, trebuie să plătească imediat TVA pentru o sumă pe care o va vedea peste ani. Tu plătești și statul nu. Datorii ale statului către persoane fizice sau juridice stau neachitate chiar și câte doi sau trei ani fără ca să fie purtătoare de penalități.

Și asta nu este tot. Avem probleme cu bugetul de stat și tăiem de la bugetari și încărcăm firmele private cu noi impozite. Dar regiile și companiile de stat au datorii la buget de miliarde de euro, datorii care nu se încasează și care nu generează penalități. Doar regia huilei are datorii de un miliard de euro la buget.

Nici în domeniul taxelor și impozitelor nu avem vreo egalitate. Impozitele pe bunuri imobile plătite de persoanele fizice se modifică după bunul plac al autorităților, întotdeauna în sus. În timp ce statul nu plătește impozite de acest gen. Nici biserica nu plătește impozite și nici asta nu e corect.

Încrederea în instituții se clădește numai dacă te aștepți la un comportament corect. Și, din păcate, în domeniul fiscal nu este cazul.

De dreapta?

iulie 13, 2010

S-o luăm metodic, cu buline

  • Episodul 1 – se înceracă tăierea pensiilor cu 15%. Nu ține din motive de neconstituționalitate
  • Episodul 2 – la câteva zile după respingere, TVA crește la 24%. Cu acceptul lui Traian Băsescu, să fim serioși
  • Episodul 3 – Președintele joacă good cop  și anunță că vrea TVA la vechea valoare, însă cere impozitarea tuturor pensiilor
  • Episodul 4 – Boc anunță că nu este suficient și că ar mai trebui adăugate niște măsuri în plus. Nu spune care.

Ne-am întrebat doar vreo două zile care ar putea fi acelea. De fapt nu prea era greu de ghicit. Se va umbla, într-un fel sau altul, la cota unică.

Mie îmi place ascest sistem de impozitare pentru că încurajează oamenii să muncească și să câștige mai mult și încurajează companiile să facă profit. În plus constituie o oarecare barieră în fața evaziunii fiscale, mai ales dacă este o cotă unică având valoare scăzută.

Problema guvernului este că bugetul nu se închide în niște cifre rezonabile. Sebastian Vlădescu anunță senin că ne putem îndrepta către o impozitare diferențiată. Iar conducătorii PD care au sărit să apere principiul n-au pomenit nimic despre valoarea acesteia.

Opțiunile sunt simple. Ori are câștig de cauză Vlădescu și atunci se va introduce impozitarea diferențiată, ori va crește valoarea cotei unice.

Și uite așa, în cam doi ani, un guvern ”de dreapta” n-a făcut altceva decât să introducă taxe și impozite și să le mărească pe cele existente.

Dacă nu este 15, hai să punem 16

iulie 11, 2010

Cu apa la gât, Traian Băsescu ne-a prezentat teroia sa economică. S-a distanțat de guvern în privința creșterii TVA, cu care nu este de acord. De parcă îl crede cineva că Boc a luat această măsură fără să ceară voie.

Apoi ne-a prezentat teoria impozitării, conform căreia fiecare venit ar trebui impozitat. Sigur că da, așa este. Apare însă o problemă. S-a insistat foarte mult pe problema impozitării pensiilor, pentru că aceasta a fost introdusă în geniala teorie enunțată printre ape. Dacă nu s-a putut, neconstitușional fiind, să se taie 15% din pensii, atunci s-a găsit soluția să se taie 16%.

Pensia nu reprezintă un venit. Pentru că se bazează pe o contribuție anterioară a beneficiarului către stat, contribuție făcută dintr-un venit deja impozitat la momentul respectiv. Este un împrumut de fapt, o creanță a statului către o persoană fizică. Or așa ceva nu are cum să fie un venit impozabil.

Dacă statul se împrumută de la o bancă comercială îi va da înapoi suma împrumutată minus 16%? Ridicol! Îi va da înapoi suma împrumutată plus dobânda.

Încă o dată avem de-a face doar cu un calcul politic. Creșterea TVA afectează pe toată lumea, deci și pe bruma de electorat PD care o mai fi rămas. Pensionarii nu prea votează cu partidul portocaliu, deci pot fi arși.

Sigur, Parlamentul e vinovat

iulie 7, 2010

Mă și gândeam pe cine va învinovăți Traian Băsescu pentru creșterea TVA. Presa, moguli, sindicate, pensionar? Evident, Parlamentul era la îndemână. Pentru că nu mă așteptam și nu mă aștept să admită că de vină e guvernul Boc. Sau, și mai rău, el însuși.

Zice domnul președinte cum că Parlamentul e vinovat pentru că nu trebuia să conteste scăderea pensiilor la Curtea Constituțională. Imbatabila logică prezidențială, gata oricând să afirme că albul e negru. Păi dacă era, așa cum s-a și dovedit, o măsură neconstituțională? Așa funcționează, conform actului fundamental, controlul de constituționalitate a legilor. Și nu cred că era de acceptat să închidem ochii.

Guvernul trebuia să încerce ceva constituțional. Și după aceea să mai vorbim.

Toți la fel

iulie 3, 2010

Toate salariile bugetarilor s-au tăiat cu 25%, indiferent dacă este vorba de omul care cară servieta lui Videanu sau de cel care operează pe creier sau cel care, fiind angajat la situații de urgență, intervine pentru a salva vieți în condiții dificile. S-ar fi vrut ca toate pensiile să scadă cu 25%, pentru toți. TVA a crescut cu 5%, pentru toate produsele.

De ieri adiminitrațiile locale sunt obligate să-și reducă numărul de angajați. În general asta este bine. Există primării cu schemă de personal încărcată, asta fiind cîteodată, în special în mediul rural, un sistem prin care se creează obligații de natură electorală.

Problema este că singurul criteriu de aplicare este cel al populației. Pentrui toți la fel. Există intervalul 5001-10000 de locuitori de exemplu, în care toate primăriile trebuie să aibă același număr de angajați.

Las la o parte faptul că mi se pare o diferență destul de mare între 5001 și 10000 de locuitori, măcar dion punctul de vedere al personalului necesar pentru colectarea taxelor locale. Dar nu se ține cont de alte probleme. Numărul de sate componente de exemplu. Cunosc comune cu 13 sate aparținătoare, înșirate peste dealuri pe vreo 12 kilometri. Sau calitatea serviciilor oferite. Sau numărul de școli din localitate.

Am mai întâlnit și o altă situație. Cunosc un primar care a constituit o mică stație de pompieri. Două mașini obținute din donații și 6 angajați. Deservește 9 localități rurale dimprejur și nu și-a pus niciodată problema că toate costurile cu angajații sunt acoperite doar din bugetul său. Acu îmi spunea cu amărăciune că, prin reducerile impuse, nu prea mai iese la socoteală cu numărul de angajați și cam trebuie să închidă.

Nu cumva sistemul acesta mecanic, ce presupune că toți sunt la fel, se aplică cel mai bine Guvernului? Adică trebuie să plece toți?