Posts Tagged ‘UDMR’

Omul cu ştampila

Ianuarie 10, 2012

Spuneam acum câteva săptamâni, la o reuniune publică a USL Gorj, la Târgu Jiu, că actuala putere are un coşmar. Şi acest coşmar nu este USL, Antonescu, Ponta, mogulii sau pensionarii. Coşmarul este reprezentat de un om cu o ştampilă care intră în cbina de vot.

Teama de inevitabilul rezultat al unor alegeri este prezentă în toate acţiunile şi deciziile puterii. Scamatorii cu legea electorală, pregătiri pentru fraudă, tentative de fărâmiţare a spectrului politic, nimic nu este omis.

Astăzi aş vrea să dau un exemplu concret. De fapt trei.

În Camera Deputaţilor se află trei locuri vacante. Palfi Mozes Zoltan, de la UDMR, ales în judeţul Cluj, a  decedat în 29 august 2011, Petru Lakatos, tot de la UDMR, dar din Bihor, a fost ales în Curtea de Conturi în 17 octombrie 2011, iar Doru Frunzulică, traseist din judeţul Olt, a plecat către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în 1 octombrie 2011.

Legea electorală prevede obligativitatea organizării de alegeri parţiale în colegiile respective în termen de 90 de zile de la vacantarea postului. Alegerile se declanşează ca urmare a unei hotărâri de guvern, obligatorii prin prevederile legii. Vă amintiţi că astfel de alegeri parţiale s-au mai ţinut, în sectoarele 1 şi 4, în Hunedoara, Maramureş şi Neamţ.

După cum uşor se poate constata, termenul a cam expirat. Nu pare că guvernul are vreun gând să respecte legea şi să cheme cetăţenii la urne. Omul cu ştampila le-ar apărea astfel în cale mult mai devreme decât şi-ar dori.

Prima fisură

Februarie 24, 2011

În prag de congres UDMR, după ce mai toți liderii uniunii și principalii candidați la președinția UDMR s-au întrecut în a susține seriozitatea parteneriatului cu PD și Boc, unii au constatat totuși că s-au săturat.

UDMR Bihor, culmea, gazdele congresului, au denunțat colaborarea cu PD și au semnat, public și fără reținere, un acord cu USL. Sigur, acolo unde puteau, adică pe plan local. Însă în acest acord există și angajamentul părților de a susține extinderea acestuia și la nivel național.

Nu căutați ciolane sau interese, nu este o reacție a unei organizații care este nemulțumită de nivelul reprezentării sale. Să nu uităm că UDMR Bihor este organizația ministrului sănătății, Cseke Attila.

Mi-a plăcut, recunosc, unul dintre argumentele președintelui UDMR Bihor, Szabo Odon : ”Liberalii sunt oameni de cuvânt şi întotdeauna ce au spus aia au făcut”.

Temă de gândire

Noiembrie 3, 2010

Nu are rost să ne prefacem. Curtea Constituțională, după modificarea componenței sale prin abuz în ultimele luni, funcționează mai degrabă în logică politică. Iar din această perspectivă era ilogic să ne așteptăm la admiterea contestației pe subiectul angajării răspunderii guvernului pe legea educației.

Informația, prezentată sec, arată că balanța a fost înclinată de un judecător numit de președintele Băsescu.

Mai departe este loc de presupuneri, de speculații, de calcule. Nu le fac eu și, în general, nici opoziția nu are nevoie să facă asta. În fond este suficient să ne bucurăm pentru că am câștigat un lucru important, continuarea dezbaterii parlamentare pe un subiect important.

Alții trebuie să gândească și să tragă concluzii. UDMR.

Conștiință s-ar putea să aibă, dar bile nu

Octombrie 18, 2010

Spunea ieri Crin Antonescu la o emisiune TV că fiecare parlamentar al puterii va avea la votul asupra moțiunii două bile și o conștiință.

De acest lucru văd că le este frică și șefilor portocalii. Și pentru că nu pot fura conștiința acelora care ar putea gândi că dezastrul nu mai poate fi tolerat, aud că s-ar putea să le ia bilele.

Strategia parlamentarilor din arcul guvernamental pare a fi neparticiparea la votul asupra moțiunii. Bineînțeles, cu sancțiuni asupra acelora care încalcă acest consemn. La fel se pare că s-ar putea să procedeze și cei de la UDMR, cu toate că sper că nu este adevărat, ar fi o premieră ca UDMR să procedeze astfel.

Am înțeles că miniștrilor le este frică de proprii angajați sau că unor parlamentari PD le este frică de proprii alegători. Constatăm însă că au ajuns să le fie frică de ei înșiși.

Un mod de calcul

Octombrie 12, 2010

 

Ioska scrie aici despre decizia lui Emil Boc de a-și angaja răspunderea pe Legea Educației. Pomenește, pe bună dreptate, că e o lege proastă și că reprezintă un soi de dublă ambiție, a lui Funeriu și a UDMR.

 

Este însă mai mult decât atât. Această angajare a răspunderii are mai ales rolul de a încerca blocarea unui vot favorabil la moțiunea de cenzură anunțată de opoziție.

 

Există destui parlamentari UDMR care ar fi, eventual, dispuși să voteze moțiunea de cenzură. Însă reprezentanții UDMR din legislativ vor acționa unitar pentru a apăra câștigurile obținute în proiectul legii educației.

 

Asta înseamnă că, dacă moțiunea de cenzură este programată înaintea angajării răspunderii, calculul puterii este făcut în speranța că UDMR ar putea amâna căderea guvernului pentru a-și vedea sacii din Legea Educației în căruță.

Cum?

Septembrie 30, 2010

Scriu acest post în timp ce mă aflu în teritoriu, în colegiul meu. Am și eu audiențe, merg pe stradă sau în târguri și constat că mai toate problemele legate de nemulțumiri punctuale, personale, sunt corect identificate din punct de vedere al cauzei și întrebările sunt simplificate la maxim și reduse la una singură. Când îi dați jos pe ăștia?

De acord, nu vorbesc eu cu eșantioane reprezentative și pot să accept că susținătorii guvernului, câți or mai fi rămas, nu vorbesc cu mine. Dar eșantionalele reprezentative le regăsim în sondaje și absolut niciunul nu arată mai mult de 15% susținere pentru politica guvernului și nici pentru PD sau Traian Băsescu.

Înainte de a ne întreba ”când îi dăm jos pe ăștia” ar trebui să ne întrebăm cum. Sigur că asistenta medicală cu salariu de 500 de lei sau patronul unei mici afaceri pe care a trebuit să o închidă acum trei luni nu sunt foarte interesați de aritmetica parlamentară și nu înțeleg de ce un guvern fără mare susținere populară își continuă activitatea.

Guvernele cad prin moțiuni de cenzură iar acestea se votează cu majoritate parlamentară. Opoziției îi lipsesc 21 de voturi pentru a reuși constituirea acestei majorități.

Putem și trebuie să încercăm să obținem aceste voturi. Poate prin atragerea unor nemulțumiți. Poate în interiorul PD un grup sau altul este nemulțumit de remaniere sau de situația internă din partid. Poate niște migratori de la UNPR decid să facă drumul înapoi.

Poate. Însă o altă majoritate, stabilă atât numeric cât și politic, este de preferat să se constituie prin alăturarea UDMR și, eventual, a grupului minorităților. Chiar dacă UDMR se poate baza pe un bazin fix și relativ sigur de votanți, trebuie să observe că și comunitatea lor este afectată de politica economică și că și în rândul acestora nemulțumirea este mare.

Apreciez faptul că eliminarea impozitului minim s-a făcut la presiunea UDMR. Dar nu este suficient.

Încă 8

Iunie 15, 2010

A trecut și ziua moțiunii, cu o înfrângere și mai multe victorii.

Sigur, n-a cazut guvernul. Și mai ales, lucrul pe care-l regret cel mai mult, măsurile aberante pe care Boc și-a angajat răspunderea vor intra în vigoare.

Am risipit însă, așa cum am anunțat, orice urmă de îndoială cu privire la un așa-zis joc dublu al opoziției. Am fost intoxicați cu povești prin care se încerca să se spună că PNL și PSD nu vor de fapt căderea guvernului, pentru că … pentru că ceva, nici ei nu știau. Ne-am mobilizat exemplar, ne-am strâns toate voturile și am adunat și 16 peste.

Din punct de vedere moral, guvernul a căzut. Cînd 4 partide, formațiuni, grupuri și grupulețe aflate la guvernare obțin 30 de voturi sub opoziție, nu se poate constata altceva. În condițiile în care UDMR a primit la schimb postul public de radio și conducerea Agenției pentru Protecția Consumatorului, în condițiile în care migratorii stau la coadă să prindă posturi în guvern, în condițiile în care asupra parlamentarilor PD s-a pus presiune oră de oră.

Am simțit și că strada, că cetățenii sunt alături de noi. Niciodată un astfel de demers parlamentar nu s-a bucurat de mai mulți pumni strânși și tot niciodată un guvern nu a fost mai înjurat. Au fugit prin canale și vremurile băilor de mulțime sunt demult apuse.

Noi, liberalii, am văzut încă o dată că președintele nostru este un adevărat lider al opoziției. Sigur că unii pot vorbi despre absența din discurs a cifrelor, referințelor la deficit sau la buget. În asemenea situații însă trebuie să dovedești că ai viziune și nu că știi ce-i aia rata lombardă. Pentru asta poți angaja un contabil.

Trebuie însă să ne mișcăm repede. Datorăm asta celor care de mâine vor fi direct loviți de aberațiile lui Boc. Nu-i vorba doar de pensionari și bugetari, e vorba de toți. Mici întreprinzători, investitori, profesii liberale sau agricultori. Fiecare minut petrecut de Boc la guvernare, cu un guvern remaniat sau nu, înseamnă un minut mai aproape de dezastru.

Mai avem nevoie de 8 voturi.

O poveste care se repeta

Aprilie 23, 2010

Am observat ca din cand in cand, dar mai ales cand mocneste revolta in randul aliatilor PD la guvernare, apare brusc pe piata ideea intrarii PNL la guvernare.

Zilele trecute au comentat independentii si UDMR. Gabriel Oprea a declarat in Senat, la dezbaterea proiectului de lege a pensiilor promovat de propriul guvern, ca nu sustine prevederile referitoare la pensiile militarilor. UDMR a declarat din nou ca este partizanul bicameralismului si, in consecinta, proiectul de revizuire a Constitutiei promovat via Traian Basescu nu prea este si al lor. Pe ici, pe colo, prin partile esentiale.

Sa adaugam insa si cel mai important lucru, din nefericire. Nu merge! Economia este vai de capul ei, o noua serie de imprumuturi se apropie, imprumuturi nu pentru investitii sau dezvoltare, ci pentru lucruri elementare cum ar fi plata pensiilor. Calculul politic este simplu, oricine realizeaza ca decontul electoral vine catre PD, pentru ca UDMR are votanti bob numarat iar partidul migratorilor nu are ce procente sa piarda pentru ca oricum nu-l voteaza nimeni.

Si atunci a venit din nou momentul. Dupa intalnirea de la Cotroceni a inceput din nou sa se agite steagul de pace si PNL este ravnit ca partener de guvernare. Sigur ca nu din grija fata de tarisoara sau din recunoasterea competentelor economice ale liberalilor. Ci pentru ca este nevoie de invinovatit cineva.

Despre varianta in care Traian Basescu curata guvernul de independenti si UDMR si noi ne repezim ca gasca la dude sa ocupam locurile libere nu vreau sa vorbesc. Am respins la sfarsitul anului trecut aceasta varianta si niciun liberal serios n-are chef sa se gandeasca la o prezenta in guvern tot cu Boc si echipa sa, in care eventual sa-i explicam de ce merg tancurile in nisip si apoi sa impartasim, rand pe rand, soarta lui Dan Nica.

S-ar putea sa se agite varianta independentului de larga respiratie nationala. Daca mai crede cineva ca Lucian Croitoru este independent, desigur. Aparent, ar putea fi o baza de discutie. Dar nu-i suficient. Ajungem la program de guvernare, la echipa guvernamentala, la modalitatea de luare a deciziilor sau la influenta presedintelui care, ca orice om, nu are cum sa se priceapa la toate dar se comporta de parca s-ar pricepe. Si atunci care-i diferenta?

Sigur ca se poate spune ca PNL nu are cum sa impuna primul ministru, fie el si neutru, sau programul sau de guvernare, sau majoritatea echipei executive. Corect, foarte corect! Rezultatul alegerilor si ponderea parlamentara arata foarte clar acest lucru.

Insa tot acest argument arata ca daca PNL doreste sa guverneze cu un program bazat in totalitate sau in majoritate pe ideile sale, macar cele economice, poate face asta doar in urma alegerilor parlamentare.

Sa se revizuiasca la televizor

Martie 9, 2010

Cred ca situatia economica este mai rea decat credem si performanta guvernului este mult sub asteptarile oricui. Si am dovada cea mai buna sa afirm asta. Traian Basescu se ocupa din nou de revizuirea Constitutiei si asta utilizand cea mai tare arma din dotare, consultarile cu partidele.

Stiu de pe acum cum vor decurge, schema este veche. Vin delegatiile, buna ziua, poftiti pe scaune, televiziunile sunt in sala, Basescu ia cuvantul, face doua glume proaste, o aroganta si trei lectii de deontologie si cand sa-l plesneasca Antonescu sau Ponta se taie transmisia TV. Poate inventeaza totusi altceva, asta e mult prea veche.

Nu sunt multumit de Constitutia pe care o avem. Nu-mi place suprapunerea puterii executive intre presedinte si guvern, imi doresc o separatie mai clara a atributiilor celor doua camere, cred ca CSAT e o reminiscenta stalinista si multe altele. Nu cred insa ca pana in 2012 se va putea schimba ceva.

Opiniile sunt mult prea diverse, nu exista un studiu cu adevarat apolitic al unor specialisti care sa poata ajuta la luarea unei decizii politice si, nu in ultimul rand, unii privesc acest serios proces ca pe o campanie electorala si ca pe scuza universala pentru somaj, scaderi de salarii, dezastru in infrastructura sau incoerenta legislativa si administrativa. Fiecare partid are o viziune proprie, probabil nici una reprezentand solutia ideala, si asta este departe de a ajuta la coagularea majoritatii de 2/3. Cand i-am auzit pe cei de la UDMR afirmandu-si sustinerea pentru bicameralism, cu toate ca nu era o surpriza, am avut inca o confirmare.

Nici macar cei de la PD nu prea stiu cum s-o dreaga. Senatorii lor sunt cu nervii la pamant pe chestia cu o singura camera iar liderii partidului, preocupati de lipsa unui candidat in 2014, incep sa se gandeasca la republica parlamentara. O sa-i vedem in curand explicandu-ne avantajele monarhiei, cine stie?

Schimbarile serioase nu se pot face peste noapte si, mai ales, sub semnul populismului si demagogiei. Este nevoie de studii serioase, de un acord cat mai larg al clasei politice si de abandonarea argumentelor de tipul „sa facem economii”.

Fara surprize

Februarie 1, 2010

Ca la fiecare inceput de sesiune parlamentara, grupurile partidelor au decis cu privire la liderii de grup si reprezentantii lor in birourile permanente ale celor doua camere.

Daca la PD si PNL nu erau prevazute surprize si nici nu au fost, vechii reprezentanti fiind confirmati in functii, inclusiv eu :-), ochii au fost atintiti catre meciul de la PSD. Contestarea lui Viorel Hrebenciuc pentru postul de lider al deputatilor PSD era considerata o partida de incalzire pentru congresul PSD din februarie.

Surprinzator, in plus fata de asta, s-a produs o modificare si la UDMR. O modificare cu o anumita semnificatie.

Viorel Hrebenciuc s-a dovedit, inca o data, greu de ucis. Chiar daca a castigat la un scor oarecum strans, adica 57 la 44, adversarii sai nu au reusit sa-l scoata din joc. Vocile din interiorul PSD care sustin ca la congresul PSD Mircea Geoana, oricat ar parea de ciudat, are prima sansa par a avea acoperire in realitate.

PSD a decis si inlocuitorul dnei Daniela Popa in functia de vicepresedinte al Camerei. A castigat deputatul de Harghita Mircea Dusa in fata unor nume mai grele, Aura Vasile, Bogdan Niculescu-Duvaz si Marian Sarbu. A fost considerat o solutie de echilibru, chiar daca este un nume mai putin cunoscut. Site-ul Antena 3, de exemplu, a insotit stirea despre alegerea lui Dusa cu o fotografie a fostului ministru Nemirschi. Eroarea a rezistat cam o ora. Eu constat doar ca prin aceasta alegere se mentine majoritatea PNL-PSD din biroul camerei, ca daca iesea Marian Sarbu puteau fi probleme.

UDMR si-a acordat conducerea grupului cu noul statut de aliat al PD. Marton Arpad, deputat din 1990 si probabil cel mai bun cunoscator al regulamentului din intregul Parlament a fost inlocuit din functia de lider de grup de Olosz Gergely, considerat mai apropiat de PD. Stiti, fostul sef al ANRE …

Acum urmeaza congresele.