Posts Tagged ‘USL’

Cine moare de grija altuia?

Ianuarie 6, 2012

În 2008, în noiembrie, am candidat pentru Parlament. Asta teoretic, pentru că în campania electorală nu s-a discutat aproape deloc despre obiectivele unui parlamentar. Poate că nu a fost aşa în Bucureşti, dar în colegiile care nu conţin mari oraşe, cum este cel pe care l-am câştigat eu, am candidat mai degrabă pentru 6 posturi de primar, adică exact numărul de localităţi din colegiul meu. În termeni de piaţă alegătorii sunt clienţii şi ei formează cererea, aşa că am discutat mai degrabă despre drumuri, canalizare şi cămine culturale decât despre comisia de buget-finanţe.

Şi asta în condiţiile în care alegerile locale se consumaseră cu 6 luni în urmă şi câştigătorii epuizaseră argumentele despre elementele menţionate mai sus.

Spuneam că alegătorii sunt interesaţi de ce vor ei şi politicienii trebuie să răspundă. Corect. Însă este rolul politicienilor într-o democraţie să găsescă mecanisme pentru a facilita accesul alegătorilor la dezbaterea politică. Şi se poate. Pentru că peste încă 8 luni, în iunie 2009, au fost alegeri europarlamentare. Nu am candidat, dar am făcut campanie electorală şi cetăţenii mă întrebau mai ales despre subvenţiile în agricultură, ceea ce este exact o temă pentru europarlamentare.

Acum se pare că vom avea alegeri locale, judeţene, pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat în aceeaşi zi. Consecinţele sunt următoarele: un teanc de buletine de vot gros cât cartea de telefon a oraşului Beijing, candidaţi pentru toate funcţiile posibile cu excepţia celei de Secretar General ONU şi, probabil, multe voturi nule.

Şi am o veste pentru cei care, din disperare, au decis această aberaţie. Nu există metodă prin care să câştigi alegerile dacă te votează 15% dintre alegători. Nu s-a inventat şi nici nu se poate inventa.

De altfel PD pare primul partid din istorie care-şi propune un obiectiv electoral de tip „capra vecinului”. Da, suntem patetici, da, nu ne mai votează nimeni, aşadar ne propunem deschis să pierdem alegerile dar sperăm ca adversarul nostru să nu obţină 50% din voturi. Este ca şi când o echipă de fotbal care a câştigat campionatul trecut merge la un meci propunându-şi să nu piardă cu 5 la 0 ci doar cu 4 la 0.

Şi aşa „50% plus unu” a devenit un fel de Sfântul Graal al politicii româneşti. Am două mesaje pentru minusculii (în sondaje şi în performanţă de guvernare) portocalii. Să nu-şi mai bată capul cu asta. Este pentru ei o ultimă formă de încurajare vecină cu delirul. „ne fugăreşte lumea pe stradă dar USL nu va lua 50%”.

În primul rând că USL va obţine 50%, inclusiv la alegeri comasate, sau mai ales la alegeri comasate, pentru că pur şi simplu avem mult, mult mai mulţi primari. De acord să nu credem prea tare în sondaje, însă chiar şi cele mai dirijate către activiştii PD dau USL cu un scor de parcă ar fi un magazin în perioada de reduceri. Acum numai 49,95, ceva de genul acesta.

În al doilea rând că obiectivul constituţional este altul. Avem nevoie nu de 50% plus unu din voturi, ci de 50% plus unu din mandate, adică de 151. Adică nu, pentru că mereu uit că Băsescu şi PD au minţit când au spus că reduc numărul de parlamentari. Şi 50% din mandate e un pic altceva, dragă domnule Lăzăroiu.

50% plus unu din mandate înseamnă numărul suficient de parlamentari pentru a acorda un vot de încredere unui guvern USL condus de Victor Ponta sau pentru a aplica o cuvenită sancţiune unui preşedinte care nu va recunoaşte această majoritate.

Anunțuri

În sfârșit!

Februarie 12, 2011

În sfârșit mai apuc să scriu ceva. Dar gata, am scapat. Într-un fel, pentru că urmează zile, săptămâni și luni nu neapărat grele, dar agitate și în același timp importante, cu orizont variabil. În funcție de majoritatea parlamentară.

Da, am fost și în vacanță, însă am lucrat foarte mult în ultima lună la un proiect politic extrem de important – acela al unității opoziției.

A început cu un pas pe care l-am făcut noi, liberalii, în primiele zile ale anului. Alianța de Centru Dreapta PNL-PC. A urmat apoi pasul decisiv, acela al semnării documentelor de constituire a Uniunii Social Liberale.

Am un barometru. Cred că am mai vorbit despre el. Cu cât se lamentează mai mulți băsești, cu cât mor unii de grija altuia – cunoașteți textele: că PNL nuștiu ce identitate a pierdut, că Antonescu a predat partidul și altele asemenea – sau cu cât mai mulți  deontologi spumegă pe televiziuni, în ziare sau pe bloguri, cu atât mai convins sunt că am făcut o treabă excelentă.

Haideți să le luăm pe rând.

PNL a făcut o alianță cu un partid de stânga. Așa. Și? Tot aia am făcut și în 2003, când PD era partid fix social-democrat și avea prin programul politic lupta pentru pace de exemplu. Ba chiar îmi amintesc faptul că în CDR exista Partidul Social Democrat Român și vreo două partide ecologiste. Atunci nu ne-am pierdut identitatea? Sigur că nu, pentru că aceste alianțe au fost făcute atunci ca și acum. Pentru a prezenta alternativă unită la puterea ce nu mai avea încrederea cetățenilor. Ambele construcții au reușit, așa cum am credința că se va întâmpla și acum.

Că PNL nu numai că s-a aliat cu un partid de stânga, dar s-a aliat cu diavolul PSD. Zău? Dar în 2009, când s-a format efemerul guvern PSD-PD porele și nașii nu suflau un cuvințel câd Băsescu mărturisea că și-a văzut visul cu ochii.

Că PNL intră în această construcție în raporturi de subordonare față de PSD. Asta s-a închis repede, pentru că paritatea consfințită de protocol le-a stat în gât celor menționați.

Că îl vom susține pe Victor Ponta pentru funcția de Prim Ministru. Sigur că-l vom susține! Pe cine să susținem? Pe Boc cumva….

Lucrurile sunt mult, mult mai simple. Este vorba de o Alianță cu obiective politice, electorale și de guvernare, după modelul marilor coaliții stânga-dreapta destul de obișnuite în Europa, cu un program reieșit din armonizarea marilor obiective ale celor două părți, Alianță ce are deja o intenție de vot de 62%.

Game over.