Posts Tagged ‘voturi’

Moțiunea

octombrie 11, 2010

Fără îndoială că este evenimentul politic cel mai așteptat din cursul acestui an sau chiar mai mult. Repet, fără a avea pretenția că oamenii cu care mă întâlnesc reprezintă un eșantion reprezentativ, constat că toate durerile și întrebările se rezumă  la o singură întrebare : ”Când îi dați jos pe ăștia?”

Astăzi, la întâlnirea liderilor opoziției, am stabilit că în cursul acestei săptămâni un grup format din câte un reprezentant al fiecăruia dintre cele trei partide va finaliza textul moțiunii plecând de la propunerile care, vă asigur, sunt perfect compatibile.

Textul va cuprinde două părți. Critica, motivele pentru care dorim căderea guvernului, în special, din punctul nostru de vedere, datorită distrugerii mediului de afaceri privat. Apoi măsurile principale, direcțiile principale de acțiune ale unui guvern de criză care va înlocui actualul guvern demis prin moțiune.

Calendarul include aprobarea textului de către conducerile celor trei partide luni și tot luni anunțarea datei depunerii și votului.

Știu că ne mai lipsește ceva. 236 de voturi. Dar vă asigur că muncim.