Posts Tagged ‘zvon’

Zvonul si sacrificatul

februarie 19, 2010

Pe vremea lui Ceausescu se mai intampla ca baietii cu ochi albastri sa lanseze zvonuri cu un anumit scop. Spre exemplu se lansa zvonul ca se va putea cumpara 1 kilogram de zahar pe cartela, iar cand se dadea hotararea ca se pot cumpara 2 kg toata lumea zicea ca e foarte bine, am scapat usor.

Asa ceva s-a intamplat si astazi.

Inainte de toate  vreau sa spun ca eu il apreciez pe Mihai Seitan. Este un om decent si cu bun-simt si cred ca si profesional nu e chiar rau. Nu este cel mai tare comunicator din galaxie, dar se mai intampla asta si la altii. A fost presedintele Casei Nationale de Pensii intre 2005-2007 si s-a descurcat bine cu recalcularea pensiilor  iar in 2007, cand a zburat PD de la guvernare, Tariceanu i-a propus sa-si pastreze postul. Omul a refuzat, motivand apartenenta la PD si solidaritatea cu colegii de partid.

Astazi Mihai Seitan a lansat pe piata un plan cu privire la alocatiile pentru copii. Un soi de haiducie mai precis, in care se ia de la bogati. Sigur ca stim cu totii ca trebuie sa existe un grad mai mic sau mai mare de redistribuire in societate, dar este cam bizar pentru un partid care sustine cota unica de impozitare sa propuna discriminarea cu pricina. In plus alocatia, dupa cum arata numele, este a copiilor si nu a parintilor, asa ca putem sa ne intrebam unde e partidul de dreapta.

Aici chiar a iesit cam prost, asa ca sefii de la partid l-au ars pe Seitan, Sulfina Barbu afirmand ca nu are acceptul partidului. Stim ce inseamna PD si ma indoiesc de faptul ca ministrul muncii ar fi putut lansa asa ceva fara acceptul partidului. La ei pur si simplu nu se poate.

Este destul de jalnic sa te comporti asa, dar ne-am obisnuit. Din pacate.