Sindromul celor 5 minute

Demisionăm dar ne răzgâdim. După exemplul șefului, cel care s-a angajat să demisioneze în următoarele 5 minute, cam așa procedează și subalternii.

Foarte siguri pe ei păreau acum câteva săptămâni când își susțineau măsurile de tăieri de pensii și salarii. Erau siguri că rezolvă treaba cu numirile la Curtea Constituțională și atunci, mergând pe minciuna cu ”ori-ori”, își justificau poziția printr-o fermă opoziție față de creșterea taxelor. Atât de fermă încât de jurau pe la televizor că vor pleca dacă vor ajunge în situația de a mări taxele. Iar eu știu că TVA este o taxă.

Să se țină de cuvânt? Nici vorbă, pentru că dulce ca mierea este banul patriei.

Etichete: , , , ,

111 răspunsuri to “Sindromul celor 5 minute”

  1. radu Says:

    Ei, domnule Voicu, ei spun acum ca n-au fost lasati de CCR, ca doar daca ar fi fost lasati sa mearga inainte cu taierile de pensii si n-ar fi dat roada masurile pana-n iarna ar fi demisionat, dar asa nu e vina lor.
    Pe naiba, Basecu e disperat ca n-a avut timp sa schimbe garda in partid. Ii e teama de implozia PDL daca-i da acum cep lui Boc. N-are lideri capabili sa creeze consens si dacai-ncepe batalia pentru sefie intre tabere, atunci sa te tii, haloimis majoritate parlamentara. Normal, cu un partid infantilizat, dependent de tatuk si de resurse, ce poti sa faci? Dar, vorba dvs., cum l-a crescut, asa il are.
    Alo, doamna Udrea, am auzit ca vreti sa-i luati locul lui Emil! Blaga ce zice?

  2. exasperat Says:

    Păi n-ai înţeles. În poziţiile exprimate de Udrea şi Blaga, ei puneau de o parte a frazei şi „neputinţa de a aplica măsurile de austeritate” – alea cu pensii şi salarii. ori, măsura nu e tocmai eşuată, ci pe jumate e un „succes”. Salariile tot se taie.

    Aşa că….n-ai cum să-ţi dai demisia după un succes, nu?

  3. exasperat Says:

    Tot aici, că e mai pe topic, dilema asta:

    Dilemă

  4. Alex V Says:

    chiar era nevoie de aceasta dezinformare subtila ? omu a zis clar, si se poate verifica pe orice inregistrare :
    citez din memorie :

    daca se aplica cele 2 masuri (impreuna) adica reducerea de salarii SI cea de pensii si daca, cu toate acestea se ajunge si la mariri de taxe
    => (adica „rezulta”, in limbaj matematic)
    guvernul trebuie sa demisioneze.

    nu e nevoie de un curs de logica matematica (cum am facut eu, la vremea mea) ca sa ne dam seama ca cele 3 conditii nu au fost indeplinite cumulativ, deci varianta cu demisia pica (cel putin din punctul de vedere al acelei declaratii)

    se pot gasi alte declaratii cu adevarat contradictorii cu care puteti sa le dati peste nas.

    • Alex V Says:

      Vasile Blaga : „Dacă se aplică măsurile asupra cărora Guvernul şi-a asumat răspunderea şi totuşi se ajunge la ridicare taxelor, atunci Guvernul ar trebui să plece”.
      ca sa-mi inchei demonstratia am adus si citatul exact

    • Emi Says:

      „Daca nu aplicam masurile de austeritate asumate de Guvern, suntem niste tampiti!”, a declarat consilierul premierului Boc, Andreea Paul Vass, miercuri seara, in cadrul unei emisiuni la TVR.
      Sunt de acord. Sunteti.

    • bla bla Says:

      vad ca toata lumea pe aici ii suspecteaza de inteligenta pe cei de la pdl.. mai bine nu mai pierd timpul sa citesc…:/

  5. Alex V Says:

    IMI DORESC ca guvernul sa demisioneze intr-o luna / doua. imediat dupa ce reusesc sa aduca banii de la FMI in tara.
    VREAU un transfer de putere cat mai rapid catre PNL (nu stiu cum se poate face cat mai rapid…)
    doar ca sa vad ce o sa faceti…daca o sa va comporati ca un partid de dreapta sau nu.
    intre timp imi schimb putinii bani in EURO, si incerc sa negociez un salar in EURO cu angajatorul…da’ nu stiu dc reusesc astain 😦

    • Emi Says:

      „Salar in euro” si „dc reusesc astain”, nu trebuie sa fii logician ca sa ghicesti pe cineva care nu gandeste in romaneste… S-au epuizat papagalii portocalii de pe Dambovita? Trebuie sa recunosc, nu ma asteptam sa se recurga la „forte externe”. Nu cred ca vei obtine „salar”-ul pe care il doresti.

      • Alex Valahul Says:

        salar / salariu: http://www.dex-online-ro.ro/cautari/salar.htm
        „daca reusesc astain” : a vrut sa fie „daca reusesc asta in timp util” ..m-am grabit , simplu.

        forte externe ? wtf ?

        te-as invita la o bere pe langa metrou la Aurel Vlaicu , in zona unde lucrez. da daca ai inceput cu „argumente” de genul „papagal portocaliu” – singurele argumente de care dispui de altfel – discutia ar fi prea scurta si ar degenera….

      • Alex Valahul Says:

        crezi ca simplu fapt ca esti vopsit in galben / albastru /cacaniu-in-dungi sau alta culoare te face mai destept si mai civilizat ?

      • Emi Says:

        Salar folosesc in special cei din Republica Moldova (parerea mea).

      • Alex Valahul Says:

        asta-i culmea…chiar nu-mi dadeam seama la ce te referi .
        si chiar daca as fi moldovean de peste prut (dar sunt ploiestean prin nastere)…care-ar fi problema ??
        nu vrei sa ne declinam pe aici originea sanatoasa, culoarea pielii, preferintele muzicale, etc…inaninte de a avea dreptul la o opinie ?

      • Emi Says:

        Poti sa fii si din India. N-am nimic impotriva daca-ti lauzi guvernul care-ti place sau daca „dai” cu parerea. Daca insa faci misto de oamenii care-mi plac mie…voi face si eu misto de tine.

  6. atreides Says:

    Mihai, avem datoria sa respectam adevarul istoric 🙂 , pedeleprele au zis ca demisioneaza doar daca vor mari taxele in ipoteza ca se taie si salariile si pensiile, cum pensiile nu s-au taiat e clar ca sunt exonerati de obligatia de a demisiona. Nu-i nimic, prin toamna iarna or sa fie in pom baietii, din pacate dupa ce ne aduc pe noi toti la sapa de lemn…

  7. han Says:

    Eu o sa va bat la cap in continuare cu cele 2 probleme majore care trebuie rezolvate. Solutii simple nu exista pentru nici una din ele, dar cred ca suntem destul de inteligenti sa venim cu niste idei realistice si sa nu ignoram problema (nu de alta, dar daca o ignoram nu dispare)? Stiu ca voturile celor care gandesc nu prea conteaza, dar macar ideile sper.

    1) echilibrarea bugetului asigurarilor sociale care e pe deficit de 30% !!!! – asta e realitatea, nu putem sa o ignoram pentru ca e dura. As dori idei care sa nu fie un basme de genul: solutia este sa crestem PIB-ul cu 30% sau sa crestem numarul locurilor de munca cu 30% – adica 1.5 milioane. Problema este actuala si e foarte acuta.

    2) reducerea coruptiei din structurile de stat/guvern, etc .. pe termen lung. Ceva mai mult decat .. sa votam X ca nu fura pe cuvant de pionier. Garantia asta nu poate sa o dea nimeni pentru ca stim antecedentele, iar majoritatea oamenilor, mai ales a romanilor, ajunsi intr-o pozitie de care sa profite fara riscuri o sa profite. In plus, chiar daca s-ar putea oferi garantia asta, avem nevoie de o solutie care functioneaza si cand PNL nu e la guvernare.

    • transildania Says:

      Te afli intr-o mare eroare atunci cand crezi ca ar fi bine ca bugetul asigurarilor sociale sa nu fie pe „deficit”. Sa-ti explic de ce. Teoretic deficitul ar putea fi eliminat imediat marind contributiile la asigurarile sociale. Insa contributiile la asigurarile sociale sunt platite doar de angajator (si de angajat). O marire a CAS-ului ar scumpi angajarile si ar avea un impact negativ pentru angajari, somaj etc.
      De aceea este bine ca o parte a cheltuielilor asigurarilor sa fie acoperita nu din contributii ci de la buget, din alte surse de finantare, taxe, impozite, accize, venituri, platite nu doar de angajator si angajat. Asa se procedeaza destept peste tot in UE. Acel „deficit” este unul asumat intentionat si este preferabil maririi contributiilor (posibila oricand).

      In politica economica lucrurile sunt ceva mai complicate decat enunturi simpliste de genul „Dezastru! Asigurarile sociale sunt pe deficit, nu sunt sutenabile, cum echilibram deficitul?”.

      • han Says:

        In state europene „destepte”, de exemplu Germania, deficitul este de vreo 4% (http://www.destatis.de/jetspeed/portal/cms/Sites/destatis/Internet/DE/Presse/pm/2010/01/PD10__015__71135,templateId=renderPrint.psml) , nu de 30% .. si vor sa scape si de ala. Parerea majoritara nu e de nici un fel ca deficitul este o chestie desteapta. Iar majoritatea deficitului curent e din cauza de somaj si de criza.
        In SUA nu sunt pe deficit dar isi fac probleme de acum in legatura cu faptul ca o sa intre in deficit peste se preconizeaza vreo 7 ani, chestie pe care vor sa o evite.
        In UK majoritatea pensiilor sunt private, si nu cunosc ca cea de stat sa fie pe deficit.
        Care sunt statele care au un deficit comparabil cu al nostru si li se pare ca e o idee buna?

        Sa inteleg ca parerea dv. e ca un deficit de 30% e ok? Si plata acelui deficit din alte venituri: taxe gen TVA, accize, impozite? Eu zic ca plata unui deficit mic pe o perioada scurta din alte surse e ok, dar pe termen lung nu pot sa fiu de acord ca e ok sa avem deficit, si pe termen scurt in nici un caz atat de mare. Nu cred ca ne permitem ca tara sa luam toti banii aia din investitii, sau si mai rau din imprumuturi.
        In plus, nu ne comparam cu tari europene care se imprumuta la costuri mult mai mici decat ne imprumutam noi. Cred ca economia Romaniei are nevoie de mai mult avant decat economiile dezvoltate europene, in nici un caz de mai mult balast.

      • transildania Says:

        @han
        Informatia Dv. cu deficit de 4% din Germania nu este corecta. Acest deficit de 4% il au dupa ce primesc sume foarte mari din buget. Ce este calculat acolo cu 4% deficit este diferenta dintre VENITURILE si cheltuielile asigurarilor de sanatate. VENITURI, NU CONTRIBUTII. Acolo la venituri intra deja sumele din buget care suplementeaza contributiile.

        Pentru asigurarea de pensie de exemplu suma din buget care merge in pensii (pe langa contributii) este de 57 de miliarde de euro in Germania. La un nivel al cheltuielilor de 180 de miliarde. Aici suntem deci la un deficit de 30%.
        Poti consulta si linkul acesta:
        http://www.deutsche-rentenversicherung.de/nn_45396/DRV/de/Navigation/Deutsche__RV/Finanzen/Kennzahlen__Rechengroe_C3_9Fen/entwicklung__bundeszuschuss__node.html__nnn=true

        18,6+9=27,6% Iar aici e vorba doar de pensii.

        Deci inca odata: informatia Dv este gresita! Si va rog nu-mi puneti in gura lucruri pe care nu le-am spus. Am spus si repet: politica economica si bugetara este mult mai complicata decat sloganuri simpliste. Si da: este de preferat si este inteligent ca nu nu doar angajatorii si angajatii sa plateasca prin contributii toate veniturile pentru asigurari. Este bine ca nivelul contributiilor sa nu fie modificat de la an la an, si ca o parte din bani sa vina de la buget.

      • han Says:

        Aveti dreptate.. dar cu toate astea sistemul nostru este mai greoi decat al Germaniei (la ei contributiile din salarii sunt 20%). Nu ar trebui ca Romania sa fie mai putin impovarata de pensii pentru a se dezvolta mai rapid decat Germania?

    • tibi Says:

      Despre reducerea pe termen lung a coruptiei in structurile de stat.

      Reducerea asta se poate face prin transparentizarea totala a tuturor cheltuielilor. Fiecare unitate de stat (minister,agentie, regie,prefectura,primarie,CJ,CL,inspectorat,unitate de invatamant, unitate sanitara,etc,etc ) sa fie obligata sa posteze regulat (chiar zilnic )si detailat pe site-ul propriu toate cheltuielile.
      Atat cu personalul cat si cu achizitiile de materiale,servicii, investitii.protocol,etc.Orice plata sa fie automat postata pe internet.
      Presiunea cetatenilor informati,a mijloacelor media informate,a propriilor angajati ar corecta multe din marile si multele incorectitudini din sistemul public.
      Site-urile institutiilor ar deveni mai citite si mai interesante decat ziarele.
      Dar (si) PNL-ul se opune din toata puterea lui transparentizarii informatiilor din institutii. Oare de ce?

      • han Says:

        Ar fi o masura excelenta. E greu de gasit un argument impotriva transparentizarii

      • tibi Says:

        Eu am cerut de zeci de ori pe bloggurile fruntasilor PNL ca PNL-ul sa introduca in programul PNL ideea transparentizarii regulate si detailate a tuturor cheltuielilor din unitatile de stat si ca PNL-ul sa incerce reglementarea (legiferarea ) acestei obligatii a tuturor unitatilor de stat.
        D-l Voicu este, in principiu , de acord. Dar nu face absolut nimic in aceasta directie.
        D-l Vosganian se opune cu indarjire,cu toate posibilitatile lui si cu argumente ridicole acestei idei.
        D-na Gorghiu evita cu obstinatie demna de o cauza mai buna sa se pronunte in aceasta privinta.
        Deocamdata,D-l Vosganian castiga.

    • Emi Says:

      Eu nu inteleg cine va impiedica sa rezolvati cele doua probleme? PDL e la guvernare de un an si jumatate, nu cei care guverneaza rezolva problemele? Nu de aceea sunt platiti?

      • tibi Says:

        Eu nu am nici o treaba cu PDL-ul.
        Dar, observ ca in ultimul timp, PDL-ul face pasi in aceasta directie. In timp ce PNL-ul le contrazice si le obstructioneaza.

      • Emi Says:

        Numai tu vezi pasii aia…noi de ce nu-i vedem?

      • tibi Says:

        Poate nu ati vazut ca majoritatea institutiilor au postat veniturile tuturor angajatilor.Este un pas.

      • han Says:

        Exista mai multe metode de a rezolva o problema.. daca PDL sunt incompetenti sau neinteresati se poate face in Parlament. Oricum cel putin pentru coruptie/transparentizare trebuie trecuta o lege. Si am vazut la motiune ca opozitia poate aduna peste 50% din voturi. De ce sa ne rugam de PDL sa rezolve problemele?

      • tibi Says:

        „De ce sa ne rugam de PDL sa rezolve problemele?”

        Eu ma rog de oricine numai sa rezolve problema asta.
        Dar nici un politician fruntas nu vrea sa incerce sa reglementeze asta.

  8. Emi Says:

    Eu abia astept sa fie Elena Udrea prim ministru, sa-i dea pe BVB pe mana DNA si sa faca ordine in partid, pentru ca Base nu mai e in stare, Boc nici atat iar celorlalti nu le pasa. N-ar fi super sa renasca PDL din propria cenusa, cu ajutorul unei femei frumoase si puternice, care stie ce vrea?
    Cred ca este singura care-i poate pune capastru oricarui barbat, inclusiv lui Base. Dar, vorba lui Mircea Badea, dupa, va mai raspunde la telefon?

    • radu Says:

      Bon, stie ce vrea. Dar CE VREA? Ca doar nu „binele romanilor”…
      Elena Ceausescu a ajuns totusi totusi doar prim-viceprimministru. Dar de ce ma mir, la noi amanta bate sotia, iar legile nescrise le bat pe alea scrise.

      • Emi Says:

        Vrea posetute pline cu valuta, adoratie pana la pierderea identitatii proprii, a barbatilor din jurul ei (de exemplu Dorin Cocos e doar o umbra si asa vor deveni si altii) si bineinteles „dictatura luminata”. Cred ca Aliodor tot pentru ea lucreaza.

  9. mecanicul Says:

    Domnule Mihai Voicu, stiti cumva pe unde umbla Crin ?
    Nu l-am vazut deloc zilele acestea … pe baricade!

  10. Blogatu Says:

    Pentru pedisti nu conteaza ce vor oamenii. Am facut cateva clipuri cu ocazia actiunii Lista rusinii prin Craiova. Parerea cetatenilor de rand e clara
    http://blogatu.ro/2010/06/lista-rusinii-actiune-pnl-in-craiova.html

    • Alex V Says:

      si daca oamenii vor sa le dam pensii de 2 ori mai mari , si un al 13-la si al 14-lea salar, si al 15-lea salar in USD, ce sa facem, sa le dam ?

      • tibi Says:

        Oamenii au cerut cu 80% parlament unicameral.
        Le dam?

      • Alex Valahul Says:

        daca ma intrebi pe mine poate ca nu, n-ar trebui sa le dam nici parlament unicameral, cum poate nu trebuia sa le dam nici vot uninominal.
        cu votul uninominal in colegiu nu sunt de acord, pt ca , daca nimeresc intr-un colegiu cu 50% tzarani, asistati social si bugetari care voteaza stanga, interesele mele nu vor fi aparate de nimeni. va fi o dictatura a majoritatii in acel colegiu.

      • Emi Says:

        PDL si PSD au VOTAT Legea maririi salariilor profesorilor cu 50%.
        „Le-au dat” cum zice @Alex V, reducerea sporurilor si taierea cu 25% a salariilor. Oare au invatat ceva din lectia asta?

      • tibi Says:

        @Emi

        Legea maririi salariilor profesorilor a fost votata in UNANIMITATE.
        Inclusiv toti parlamentarii PNL au votat asta.
        Dar ,Dumneavoastra de ce vreti sa ne pacaliti cand scrieti doar „PDL si PSD …”
        Poate nu stiati.
        Dar, daca nu stiati ,atunci ati putea avea oarecare retineri asupra cunostintelor si deci si a comentariilor Dumneavoastra.

      • Emi Says:

        Nu stiu cati au votat Legea majorarii salariilor profesorilor cu 50%, stiu doar ca Tariceanu a precizat ca nu e sustenabila. Dar stiu precis cine a votat taierea salariilor cu 50% si pensiilor cu 15%.
        Si asta stim toti.

      • Emi Says:

        taierea cu 25% a salariilor bugetarilor+eliminarea sporurilor…

  11. MARIN Says:

    FĂMÂNTĂRI EXTREME
    (în miez de noapte, undeva, în Castel)

    Ce-o avea Voicu cu mine ?
    Cu ce l-am mai supărat ?
    Ce fac, iar nu-i cade bine,
    Şi de mine iar s-a luat !

    Zice că, EU îs acela
    Ce-am îmbolnăvit Guvernul
    Cu sindromul „minciunela,
    Cinci minute şi infernul”.

    C-am mărit nu ştiu ce taxe
    Şi că EU îs vinovat,
    De faptul că, NOI pe ştrase,
    Toată mierea am mâncat !

    Parc-aş fi regina-mamă
    Ce produc miere mereu,
    Să mănânce ăla micu
    Şi cu trântorii, din greu !

    Este groaznic Voicu ăsta,
    Trebuie să-l cuceresc !
    Dar, nici cu zece „Lenuţe”
    EU n-am cum să-l biruesc !

    NOTĂ:
    „LENUŢA” = moneda oficială de la Castel

  12. liberalul social democrat Says:

    Vorbe , vorbe , vorbe…

    Văd că oamenii care vorbesc aplicat şi la obiect pe blogul ăsta sunt taxaţi drept pedelachei , pedelepre şi altele …Toţi care dau din gură , preţios dar total inutil , se consideră mari apărători ai doctrinei liberale .
    Mă uitam şi pe alte bloguri …de ce oare sunt atât de înjuraţi cei care spun Adevărul ? Se pare că omului , în general , şi românului , în particular , îi place să se mintă singur sau să fie minţit frumos .
    Opoziţia este de un populism aproape greţos . Nu e de acord cu nimic . Panaceul ? Eliminarea clientelei politice . Părerea mea ? Şi dacă nu se mai face nicio achiziţie , efectul asupra deficitului bugetar e minim . Să nu mai spun că multe firme nici nu au legătură cu PDL-ul . Prin urmare banul nu mai circulă în economie , impozitele către buget se micşorează .
    Prin urmare , soluţia asta minune este necesară dar departe de a fi şi suficientă .
    PSD şi PNL în Opoziţie sunt la fel de populiste precum PDL în Opoziţie .

    • Alex Valahul Says:

      un moment cand partidele nu mi s-au parut gretzoase in opozitie a fost cand PNL si PD-L l-au rasturnat pe Nastase …ma rog, trecand peste episodul cu „Draga Stolo” :)) care poate fi discutabil

    • radu Says:

      Mi-a placut cum ati scris „Adevarul”. Sunteti, cumva, un iluminat?
      Problema nu e „Adevarul”, oricare ar fi el, ci increderea populatiei, pe care acest cabinet n-o mai are.

    • Cetateanul Popescu Says:

      Oh, da’ cine te-a numit Detinatorul Adevarului Absolut si Pastrator al Sfintelor Taine ale Politicii? Ai linie directa cu Dumnezeu si nu stim noi, aia raii, Pilatii care te prigonesc? 😀

      ‘Ai, las-o. „Adevar”, „vorbit aplicat si la obiect”… parole, parole, vorba lui Dalida. Daca nu te-ai prins inca (desi m-as mira, o, tu, singurul care adevar graieste…), acesta este un blog care are o anumita atitudine politica, sustine anumite idei si anumite solutii, care respinge unele atitudini si solutii. Printre ele, si ideea ca nimeni nu detine Adevarul; fiecare are partea lui de adevar si prin cooperare ajungem sa avem, impreuna, o imagine ceva mai completa. De-aia cei ca tine care vin aici cu „Adevarul” lor, vesnic, imuabil si perfect, nu sunt bine primiti.

      In plus, datorita legiunilor de mononeuronali care inghit pe nemestecate prostiile propagandistice ale puterii (minciuna cu „ori pensii+salarii ori taxe”, idiotenia cu „cea mai buna solutie” si alte prostii de-astea) oricine se risca sa semene cu ei este taxat. Tampeniile astora au intoxicat atat de tare mediul online incat reactia este dura. Din pacate. Dar este naturala. Asa ca las-o mai moale cu „populism” si prostii de-astea, invata sa gandesti critic (adica sa discriminezi intre elemente care seamana, dar nu sunt identice), lucru care se invata de obicei prin clasa a VIII-a, dezbara-te de obiceiul idiot de a trata lucrurile la general („toti sunt asa sau altfel”, „toti au facut si au dres”), citeste un pic – de exemplu – despre tehnicile de menipulare prin comunicarea publica, mai cresti un pic si dupa-aia mai incearca o data. Bine?

      Scuze pentru ton, stiu ca am sunat arogant dar incep sa-mi pierd rabdarea cu de-astia ca tine.

    • bla bla Says:

      da. opozitia nu e de acord cu nimic. adica cu tot. .(.. nimicul…)

  13. Bibliotecaru Says:

    @ Mihai Voicu
    Vine moţiunea şi, dacă vă mobilizaţi, toţi parlamentari PSD şi PNL, probabil că această moţiune va trece şi veţi putea să aveţi un cuvânt de spus în alegerea viitorului premier. Dacă nu, nu.

    • Alex Valahul Says:

      da, daca va mobilizati o sa reusiti sa opriti transa de la FMI. o sa puneti tara in degringolada.
      n-aveti decat sa dati jos guvernul dupa ce vin banii de la FMI.
      deja oamenii cumpara masiv valuta. increderea in LEU tinde spre zero. daca vreti sa-i mai dati un sut in fund leului, mergeti inainte cu motiunile , si de-ar fi sa se prabuseasca lumea…

      • Cetateanul Popescu Says:

        Mi se pare mie, sau ai o problema in identificarea cauzelor si separarea lor de efecte? Sa ne aducem aminte impreuna, vrei? „In campanie am mintit prin omisiune” (Berceanu); „Puteam sa mai mintim 6 luni” (Vladescu); „Stiam din ianuarie 2009 ca Romania e intr-o situatie dificila” (Blaga).

        Adicatelea astia baga tara in sant, imprumutand de la FMI si mintind cu buna-stiinta in privinta situatiei economice, ca sa aiba „succesuri” si sa iasa Basescu, dar vinovata e opozitia ca vrea sa dea guvernul jos pentru tot ce a facut??

        Hmm… faulty logic, imho…

      • Emi Says:

        FMI are interes sa cumparam avioanele. Transa vine oricum. Si daca nu vine, paguba lor…raman cu „zburatoarele” la fier vechi.

      • Alex Valahul Says:

        http://www.gandul.info/financiar/euro-a-urcat-la-maximul-istoric-4-325-lei-euro-6455202
        tocmai mi-a scazut salariul

      • Alex Valahul Says:

        si sunt nervos. mai bagati si 2-3 motiuni ! mergeti pana la capat ! sa ajunga la 10 ron / euro cursul, dar sa va mariti voi cu cateva procente numarul de votanti !

      • atreides Says:

        ”tocmai mi-a scazut salariul” Asa, si? Cu cat ti-a scazut? Mie o sa-mi scada de la 1 iulie, si anume cu 25%, din cauza guvernului matale de handicapati.

      • Alex Valahul Says:

        @atrides
        daca esti doctor sau profesor sau faci ceva util pt societate chiar imi pare rau daca ti-a scazut salariul…aproape atat cat imi pare rau dupa al meu.
        daca esti plimbator de dosare sau pus de vreun partid la vreo agentie, imi pare bine. poate te da si afara, ca sunteti cam multi. 1400000 bugetari ! si asta de la 900000 (la finalul guv nastase !).
        hai explica-mi si mie ca esti in interiorul sistemului, cum de v-ati inmultit mai ceva ca iepurii ?

  14. liberalul social democrat Says:

    Cetăţene Popescu ,

    Adevărul de care vorbesc eu este în strânsă legătură cu bunul simţ şi imparţialitatea . Lucruri pe care voi , adevăraţii mononeuronali ( adică cei ce au singurul neuron vopsit , după caz , în portocaliu , roşu sau galben ) nu le puteţi pricepe şi pace . Pace vouă !
    Noi ăştialalţi , polineuronalii , evident că ne uităm puţin arogant ( scuze pentru ton , eu totuşi nu-mi pierd răbdarea cu cei îndoctrinaţi ca tine ) .
    Din ce am văzut pe blogul ăsta , după reacţiile isterice ale colegilor tăi ( acum , văd , şi a ta ) nu mi se pare că e vorba de cooperare , de mai multe Adevăruri . Nu vreţi nicio imagine cât mai completă .

    Vezi , e nasol să-ţi spună cineva că deţine Adevărul . Ai sărit , ca să mă exprim elegant , cam în stilul vostru de simpatizanţi liberali , de cur în sus .
    Atunci ce tot blamaţi pe toţi cei care nu se SUPUN Adevărului vostru ?

    Cetăţene Popescu , tare am senzaţia că voi ăştia , mononeuronalii de partid , semănaţi mai degrabă cu Cetăţeanul Kane , nişte oameni care pot controla adevarul dupa bunul plac . De fapt , nu voi sunteţi Cetăşeanul Kane , ci politicienii în care credeţi ca orbeţii .

    • Cetateanul Popescu Says:

      Yeah, yeah…

      • Emi Says:

        „Neputand sa te-nteleaga, crezi c-or vrea sa te admire?” (ME)
        Mie daca nu-mi place intr-un loc…plec. Sunt liberi sa plece portocalele obsedate. Nu toata lumea gandeste ca ei, nu toti suntem jmecheri, nu vor reusi sa ne schimbe oricat ar latra pe aici.
        Ca ei sunt „mono”, o dovedeste culoarea…PNL e „bi” pentru ca e galben-albastru. Cat despre neuroni, degeaba ai multi daca nu-i folosesti, degeaba ii folosesti daca nu gandesti singur.
        Problema cea mai mare a PDL e lipsa personalitatii.

      • tibi Says:

        PNL e bi pentru ca deocamdata (cu actuala conducere ) e cu fundul in doua luntrii.

      • radu Says:

        Mie-mi place ca pedeleii, cu Adevarul lor absolut si pretentiile lor de dialog, sunt zeroneuronali in fatza lui Basescu, gandesc cu capul lui, vorbesc cu cuvintele lui si nu ies din Cuvantul Lui.
        Deziceti-va de proiectul prezidentialist al lui Zeus si stam de vorba cat de constructiv vreti voi! Dar numai dupa ce cade Boc si n-o mai vedem pe Udrea la butoanele guvernului.
        Fara diacritice era sa sdcriu „fata lui Basescu”, ca si aia e zeroneuronala. 🙂

  15. liberalul social democrat Says:

    Q.E.D.

  16. Un liberal deja optimist Says:

    @All,
    Cred ca v-ati incaierat inutil pana acum. Nici-una din masurile guvernamentale nu-s sigure; opozitia ataca tot. Vrand, nevrand guvernantii trebuie sa aplice Planul C: masuri impotriva coruptiei si a evaziunii fiscale, restringerea nejustificata a cheltuielilor publice, reorganizarea institutionala, focusare pe fonduri europene, investitii multiplicative. Sondajele sunt amenintatoare si nu pot risca. Banii de-afara vin oricum.Figura de adolescent intarziat al pleziristului de la A3 a fost lamuritoare!

  17. liberalul social democrat Says:

    oPTIMISTULE ,

    Ţi-ai ales bine nick-ul . Măsurile de care spui sunt bune , sunt necesare dar nici pe departe suficiente . Eşti optimist degeaba .
    Ca să mă exprim delicat , ne cam ducem la vale .

    • Un liberal deja optimist Says:

      Toate guvernele care le-au aplicat in 2007 si 2008, n-au ajuns la amputari de venituri. Cu banii economisiti au incurajat consumul si pastrarea locurilor de munca. Se traieste mai modest, mai ponderat dar mai sigur. Dar la ei acolo, guvernele au inspirat incredere ,n-au amenintat populatia din zori pana seara.Practic acest guvern a pierdut increderea populatiei.

  18. liberalul social democrat Says:

    @ tibi

    Apropo de fundul în două luntrii …Mi-ai remarcat absoluta inspiraţie şi subtilitate în privinţa nick-nameului meu ?

    • Emi Says:

      Da, esti cu toate guvernele si cu toate partidele…din ’90 si pana azi…daca au trandafir pe sigla…

    • radu Says:

      Am remarcat eu subtilitatea, dar n-ati dus-o pana la capat: PDL e un „partid” social-democrat-liberal. Dar mai e si popular, crestin-democrat, conservator sipopulist. Pe astea nu le-ati mai bagat in „nick”. 🙂
      Curat FSN!

  19. liberalul social democrat Says:

    Cât ne certăm noi aici salariul nostru scade . Când am început discuţia am avut un venit , când o termin am unul mai mic . O luăm la vale …

    @ radu ,
    @ luc ţi-a pus o întrebare şi nici acum nu vrei să răspunzi la ea . Cum spunea şi el , numai retorica de partid e de capul vostru .

    @Optimistule ,
    Eu n-am spus că acest guvern e bun şi da, nu inspiră încredere . Problema e că cei din Opoziţie îmi inspiră şi mai puţină încredere în acest moment . Chiar dacă ştiu că şi ei ştiu că soluţiile de ieşire din situaţia asta sunt dure şi joacă teatru de dragul electoratului şi plâng populist pe umerii populaţiei sărace .
    Nu compara ţările , deficitile bugetare , economiile şi , mai ales , nu compara perioada .
    În 2007 şi 2008 PNL trebuia să strângă puţin cureaua , să pună bani deoparte pentru zile negre , nu să mărească aiurea pensiile şi numărul de bugetari .

    • Un liberal deja optimist Says:

      Asa au vrut sa faca, dar sa ne amintim ca a fost practic tarat spre populism tocmai de psd si pdl. Atunci cand practic semnalele au fost amenintatoare au preferat sa piarda cateva procente pentru a redresa situatia.

      • Alex Valahul Says:

        e adevarat. si exact asa cum nu mi-a placut ce a facut PDL-ul atunci…nu-mi place ce face PNL-ul acum.

      • Alex Valahul Says:

        si parca vad ca asa o sa se intample mereu…cum o sa ajunga PDL sau PNL in opozitie, o sa se comporte ca un partid de stanga populist…speranta mea e ca atunci cand ajung la guvernare, sa aplie si masuri rationale.

      • Emi Says:

        Sa respecti Legea si drepturile oamenilor (mai ales dreptul la proprietate) ar trebui sa fie preocuparea oricarui partid responsabil.
        Respectarea dreptului la proprietate este baza filosofiei de dreapta.

  20. liberalul social democrat Says:

    @ ALL

    Un articol scris de Gheorghe Cercelescu scris în „Gândul” sub titlul ” Drama pensionarilor abia începe ” .

    Stimulente economice sau rigori bugetare? Iată opţiunea care continuă să dividă Europa şi America. Chiar de la deschiderea întâlnirii la vârf a G8, care a precedat summitul G20 de la Toronto, participanţii şi-au afişat poziţiile contrare. Statele Unite au pus în gardă partenerii europeni că măsurile drastice de reducere a deficitelor ar putea aduce prejudicii în condiţiile unei slabe relansări a economiei mondiale. În replică, Germania a susţinut promovarea de politici stricte şi apte să reducă rapid datoriile publice, astfel încât să se evite repetarea unor crize de genul prin care trece acum Grecia. Evidenţierea cauzelor eşecului tentativei de a se ajunge la un consens între Europa şi America este extrem de importantă pentru a înţelege de ce politicile keynesiste, de stimulare economică prin aruncarea cu bani în populaţie, nu pot să funcţioneze într-o ţară ca România. Sunt patru argumente. Primul este de natură geopolitică.
    America este cea mai mare putere economică, tehnologică şi militară a planetei, iar de pe o asemenea poziţie nu este preocupată cât de sus se duc deficitele sale, pentru că toată lumea este dispusă să le acopere. Washingtonul nu se gândeşte însă la faptul că nu toate ţările au putere geopolitică pentru a putea tipări hârtii pe care cineva să le şi cumpere. Aţi văzut ce a păţit Spania când s-a dus pe piaţa externă să se împrumute, s-a întors cu mâna goală. Al doilea argument este legat de percepţia investitorilor străini. Când datoria publică a unei ţări atinge un anumit nivel, pieţele încep să te penalizeze. Dar, dacă ţările dezvoltate sunt sancţionate de la 80-90% din PIB, statele emergente sunt amendate de la 50-60%, iar României îi sună clopoţelul de pe la 30%. Al treilea argument este de natură macroeconomică. Dacă ai avut politici prociclice în vremuri bune, de creştere economică, şi ai aruncat cu banii în stânga şi-n dreapta, fără să laşi niciun pic de rezervă, cum s-a întâmplat în 2007 şi 2008 în România, nu ai de unde să cheltuieşti în vremuri rele, de cădere economică. Dacă însă ai fost anticiclic şi ai strâns fonduri când aveai de unde să iei bani, poţi să stimulezi economia când coboară sub linia roşie. În sfârşit, al patrulea argument ţine de raportul dintre generaţii. Cine a creat gaura în finanţele publice trebuie să o şi acopere, aşa cum a procedat generaţia anilor ’30, care a plătit, ea însăşi, pentru excesele pe care le-a făcut în anii ’20.

    Toţi miniştrii de finanţe şi bancherii centrali, fără nicio excepţie, au aplicat conservatorismul fiscal, iar marii economişti ai vremii, în frunte cu Schumpeter, au susţinut guvernele în decizia lor de a strânge şurubul. Fiecare popor a plătit în felul său, dar a plătit atunci, nu a aruncat povara asupra generaţiilor viitoare. Suferinţele populaţiei au fost foarte mari, dar mai bine de 60 de ani după al Doilea Război Mondial, el însuşi o răscumpărare a greşelilor acelei generaţii, lumea nu a mai cunoscut crize de amploarea celei din ’29-’33. Este regretabil că oamenii de stat care atunci au ţinut cârma dreaptă au fost uitaţi de istorie, în schimb, populistul Keynes este ridicat pe soclu.

    Totuşi, în tinereţe, economistul englez a atras atenţia guvernanţilor că dacă vor să spună oamenilor adevărul trebuie să reducă cheltuielile publice, dar îşi vor lua toată lumea în cap. Dacă însă vor să-i păcălească, trebuie să crească taxele, care îi vor arde mult mai tare la buzunar, dar în stradă va fi linişte. Cât de concordante cu realitatea sunt sfaturile lui Keynes, românii vor verifica pe propria piele după decizia Curţii Constituţionale. Pensiile nu vor scădea cu 15%, dar au curajul cei care au tot plâns pe umerii pensionarilor să le spună cu cât li se va reduce puterea de cumpărare în urma creşterii cu 5 procente a TVA? Fiţi siguri că nu vor face aşa ceva. Sunt laşi. Dacă românii cred că oricare partid parlamentar, care s-ar afla la putere, ar fi capabil să menţină salariile şi pensiile la nivelul actual, fără să ducă inflaţia la 15% şi cursul la 6 lei pentru un 1 euro, se înşeală amarnic. Drama pensionarilor abia începe.

    • han Says:

      Toti in Romania incearca sa fie populisti .. as vrea ca cineva sa formeze un partid, care sa aiba sa zicem 5% voturi dar care sa spuna lucrurilor pe nume, nu sa ne spuna basme. Cel mai trist a fost in campania din 2009, un singur candidat nu a spus ca suntem in groapa si trebuie sa taiem serios din cheltuieli …

      • Emi Says:

        „Sa spuna lucrurilor pe nume…”
        Daca te uiti noaptea la o masina care ziua e rosie, o vei vedea neagra. Oamenii nu sunt doi la fel, acelasi salariu poate fi pentru unul foarte mare, iar pentru vecinul sau mult mai ambitios, infim.
        Eu de la cei care ma conduc as dori competenta, responsabilitate si sa-mi respecte inteligenta. Daca imi spun ca salvarea Romaniei sta in batjocorirea pensionarilor, sa nu se mire ca-i voi intoarce dispretul prin toate mijloacele pe care le cunosc.

      • han Says:

        Chiar daca vezi masina neagra, asta nu inseamna ca nu e rosie 🙂 Unele chestii sunt exacte, altele sunt de interpretare. Si eu vreau sa-mi respecte inteligenta, dar din pacate suntem luati drept prosti.

  21. atreides Says:

    Mihai, am si eu o rugaminte: renuntati la prostia aia cu sesizarea avocatului poporului pe motiv ca marirea TVA se va face prin OUG si nu prin lege, asa cum ar trebui. Nu veti face decat sa va acoperiti de ridicol, in conditiile in care cota unica a fost introdusa de voi in decembrie 2004 exact prin OUG. Ce naiba, cand noi incalcam legea e OK, iar cand o incalca altii e rau si facem scandal?

    • radu Says:

      Intr-adevar, dle Voicu. Dupa o matura chibzuinta, am ajuns si eu la concluzia ca e mai bine ca motiunea de cenzura sa fie amanata pt. la toamna. Acum, in conditiile cresterii inflatiei, blocarea imprumutului de la FMI ar putea avea un efect de bumerang impotriva opozitiei, pt. ca momentul psihologic dat de taierea pensiilor a fost deja depasit. E nevoie de intelepciune, toate la timpul lor.

      • luc Says:

        @radu,
        dupa ceea ce numiti dvs „o matura chibzuinta”,asta e tot ce a rezultat?Nu este clar deloc in ce consta „intelepciunea” expresiei „toate la timpul lor”.Vizati interesul de partid in sens ingust,sau blocarea unor masuri propuse de Guvern si pe care le considerati nocive economic?

    • luc Says:

      @atreides,
      cand spui „voi”,te referi ,sper eu,la guvernul D.A.Adica PNL si PD.Adica dl Tariceanu premier si dl Ionut Popescu ministru de finante.Intre timp,dl Popescu a parasit PNL.Nu as fi intervenit daca nu as fi considerat ca esti o persoana obiectiva.
      Apropo:daca-mi aduc bine aminte,ordonanta cu pricina a fost undeva prin ultimele zile ale anului.Tocmai ce ma cazasem intr-un hotel superb din ungurime,la Tusnad,pentru un sejur de Revelion.Am sa uit greu acea seara.A fost ultima data din 2004 incoace cand am simtit speranta.Intre timp,s-a ales praful…

      • atreides Says:

        bineinteles, ”voi” era alianta DA, in care totusi PNL era vioara intai, avand premierul. De la PDL nu am nicio asteptare, nu dau doi bani pe ei, astept insa de la PNL sa nu faca greseala de a aplica standarde duble, asta este apanajul PDL, nu am niciun chef sa vad ca PNL ajunge sa se confunde cu PDL.

    • Un liberal deja optimist Says:

      Pai daca era de bine cine se supara atunci?Acum….

  22. Florin Matei Says:

    Mihai,

    Fii de acord că, în cazul lor, răzgândirea costă mult mai puţin efort decât gândirea…

  23. bla bla Says:

    gasiti 8 voturi si dati jos guvernul… si dupa aia basescu il numeste prim ministru tot pe boc… Doamne de ce ne ai pedepsit in halul asta? serios, era mai intelegator ceausescu… sunt sigura…

  24. Clasa muncitoare a iesit la pensie! « Plano10's Blog Says:

    […] Cine sunt acesti pensionari care au infrant autoritatea regimului Basescu? […]

  25. radu Says:

    @luc: ma refer la amandoua: atat din motive de „interes national”, cat si de interes „de partid” motiunea de cenzura nu-si mai are rostul acum, dupa ce taierea pensiilor a fost respinsa de CCR. Pentru incompetenta si clientelismul lui, guvernul trebuie neindoielnic trantit, dar la toamna.
    Dvs. ce parere aveti: Vladescu spune ca programul PSD era mai bun, dar guvernul se incapataneaza sa ramana la putere. De ce?
    Solutia cea mai dezirabila ar fi aceea a unui guvern interimar, de tehnocrati, menit sa pregateasca anticipatele de la anul si sa administreze criza fara a fi dator unei clientele de partid sau alteia. Daca ar fi un partid adevarat, si nu doar un instrument al lui Basescu, PDL ar trebui sa accepte acest lucru. Dar nu e.
    La intrebarea dvs cu punctul de pensie am sa va raspund numai dupa ce imi veti spune de ce valoarea pensiei nu este o proprietate a individului si de ce taierea e constitutionala. Exemplul Letoniei nu v-a convins? Credeti ca la CEDO si CEJ raspunsul ar fi fost altul? Dar, in fine, nici eu, nici dvs. nu suntem constitutionalisti.

    • tibi Says:

      „La intrebarea dvs cu punctul de pensie am sa va raspund numai dupa ce imi veti spune de ce valoarea pensiei nu este o proprietate a individului si de ce taierea e constitutionala.”

      Am sa incerc sa va explic eu.
      Proprietatea are cateva (MARI) caracteristici pe care pensia nu le are.

      Proprietatea se poate vinde/cumpara-pensia nu.
      Proprietatea se mosteneste-pensia nu.

      Daca pensia nu are aceste (MARI) caracteristici nu este proprietate.

  26. plano10 Says:

    Da de ce sa dea opozitia jos guvernul Basescu… ajuns la putere prin votul majoritatii?
    Ca se ne lecuim de basescism si manelism politic meritam cu totii sa suferim consecintele incompetentei celor desemnati sa ne conduca.
    Suferinta trebuie sa mearga pana la capatul mijloacelor constitutionale si democrate de rezistenta la putere a lui Basescu si a guvernelor numite de acesta.
    Zic numite de acesta… desi este neconstitutional. Dar cine l-a scapat pe Basescu de demitere si apoi l-a ales a doua oara presedinte? Majoritatea electoratului roman, printre care si 20-30% dintre votantii lui Crin Antonescu in primul tur.
    De ce? Au inghitit propaganda ca Geoana si Johannis aduc comunistii si minerii la putere!
    Suferiti, suferiti, suferiti!

  27. bla bla Says:

    oare daca pnl intra acum la guvernare nu se poate schimba ceva?… pe mana lui basescu nu te poti lasa… atunci numai din interior se poate schimba ceva… poate ca ideea dlui tariceanu nu era rea, doar momentul… eu cred ca inertia asta trebuie deranjata cumva… numai pnl poate misca lucrurile din loc…cineva trebuie sa faca ceva… astia si au legat pietroiu de gat… toti suntem filosofi…dar si psd si pdl…n au facut decat sa dea cu oistea n gard. oare cand ii va veni romanului mintea la cap?

    • radu Says:

      Daca PDL se duce naibii, erodat de guvernare si de propriile-i pacate, se cheama c-am scapat de-o jumatate din FSN.

      • bla bla Says:

        da cealalta jumatate? cand o sa si mai faca veacu ?

      • han Says:

        de FSN nu scapam, FSN sunt alegatorii .. pot cel mult sa se mute in alt partid, dar tot FSN raman (mental)

  28. luc Says:

    @radu,
    despre ce vreti dvs sa vorbim?Despre „valoarea pensiei care este o proprietate a individului”?Citesc pentru prima data o asemenea formulare,va referiti probabil la cuantumul pensiei,in fine,mergem mai departe…
    Iata „motivatia” scrisa a deciziei de neconstitutionalitate data de CC.

    Dă clic pentru a accesa document-2010-06-28-7499187-0-decizia-872.pdf

    Dupa cum veti observa,nicaieri in aceasta decizie nu se vorbeste despre drepturi patrimoniale,ci despre drepturi castigate.Iata un fragment:
    „Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se
    constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate
    fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub
    forma contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză,
    practic, şi-a câştigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin
    aplicarea principiului contributivităţii…”
    Iata ce spune decizia mai la vale:
    Aceasta este o măsură de protecţie a persoanelor care
    beneficiază de pensie în sensul art.47 alin.(2) din Constituţie, constituind,
    de asemenea, o speranţă legitimă a asiguratului, întemeiată pe prevederile legale in vigoare cu privire la obtinerea si incasarea unui anumit cuantum al pensiei”.
    Uimitor,nu-i asa?Curtea creeaza noi categorii juridice ,precum cea de „speranta legitima”.Ce-o mai fi si asta,dl Predescu stie!
    Hai sa revenim la SINGURUL articol din Constitutie invocat in aceasta decizie,art 47.Iata ce spune art 47 din Constitutie:
    ARTICOLUL 47
    (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
    (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii
    Acum va intreb:unde in acest articol se vorbeste despre cuantumul pensiei?Eu vad ca se vorbeste despre dreptul la pensie,drept pe care pana acum,slava Domnului,nimeni nu l-a pus la indoiala.Si inca ceva:prin reducerea punctului de pensie,nu s-a suspendat nicicum principiul contributivitatii in determinarea cuantumului pensiei.In prezent in Romania,cuantumul pensiei se stabileste bazat pe doi factori:unul invariabil,determinat de sumele platite de asigurat la Fondul de pensii in timpul vietii active si un factor variabil,punctul de pensie,care se stabileste anual,prin LEGE.Daca valoarea punctului scade,asta nu inseamna ca principiul contributivitatii este cumva incalcat,sau abolit.In fine,ar mai fi multe de discutat.Dupa parerea mea,decizia este o vorbarie de claca,care nu se sustine cu nimic concret
    PS Aveti dreptate,nu sunt constitutionalist.Se si vede clar,cred.Parerile mele sunt ale unui neofit in domeniu.

    • bla bla Says:

      hotia , poti s o justifici oricum, tot hotie e.

    • Emi Says:

      Atunci le faci pensii de 10 lei si ii certi ca au trait prea bine pana acum…ca asa vor muschii tai. Eu stiam ca treaba Presedintelui este sa reprezinte Romania la nivel interstatal si nu sa stabileasca cuantumul pensiei.
      Si surpriza…printre ceilalti presedinti de stat Base e tare rusinos…tace si se plimba nebagat in seama. In tara insa, se poarta ca un zbir, hotaraste in numele tuturor si ne cearta ca traim prea bine…
      M-am saturat sa-i aud pe toti cum le curg balele la „pensiile nesimtite” de 700 ron, uitand ca le va veni randul…copiii care astazi aud ca pensionarii nu-si merita pensiile, la fel va vor spune dumneavoastra, desteptilor, peste 20 de ani.

      • tibi Says:

        Adica daca nu ai argumente atunci schimbi subiectul.

      • Emi Says:

        Adica Bula poate maine, daca asa viseaza la noapte, sa nationalizeze tot, ca e saracie si vrea el sa se dea mare, ca poate face ce vrea cu noi, iar unul ca tine, @tibi, va cauta argumente sa-i dea dreptate, stiind ca totul pe lumea asta e chestie de interpretare.
        Legea pensiilor peste tot in lume este un contract respectat. Daca tu crezi ca eu in aceasta viata am sa cer taierea pensiilor pentru ca asa interpreteaza PDL Legea pensiilor, doar ca sa-i faca pe plac matolului care-l plateste, afla ca n-am s-o fac. Pentru ca-mi respect bunica si munca ei de-o viata, pentru ca-mi respect mama si munca ei de-o viata si pentru ca nu dau doi bani pe Bula si interpretarile lui asa cum nu da doi bani nici el pe noi.

      • tibi Says:

        Adica argumentul este :NU,ca nu vreau.

      • Emi Says:

        Nu sunt jurist dar din cate stiu eu legile nu sunt interpretate mot a mot, exista context politic si viziuni de viitor. Daca in toata lumea in care traim, batranii sunt respectati pentru ca au muncit ca sa ne lase o societate „la cheie”, daca si noi dorim ca si copiii nostri sa ne respecte batranetea, nu vad de ce trebuie sa fiu de acord cu felul in care interpretezi tu cateva cuvinte. Pot insa sa observ ca esti un egocentric care are impresia ca a descoperit roata.

  29. nimeni Says:

    @tibi & @luc
    Pentru ca e posibil ca PDL sa-si impuna acest punct de vedere ca fiind cel corect si echitabil, eu am hotarat ca Statul nu este in stare sa-mi gestioneze asa cum imi doresc fondul de pensie si de aceea nu voi mai cotiza la fondul de pensii guvernamental, voi investi banii albi pentru zile negre in alta parte. Si daca ma mai suparati mult, nu mai platesc nici impozitul pe venit. Pentru ca pot. Asa cum puteti voi interpreta orice.

    • tibi Says:

      Statul nu gestioneaza fondul de pensii.In interpretarea pe care o crede toata lumea.Adica statul nu aduna bani si ii investeste sau ii depune undeva.
      Statul aduna azi banii si tot azi ii da pensionarilor.Si asta nu de azi de ieri ci dintotdeauna.Se aduna azi niste bani de la cei care lucreaza si tot azi se distribuie pensionarilor.Nu se gestioneaza nimic.
      Nu te supara.

      • nimeni Says:

        Si eu pot interpreta ca esti un spirit liber care momentan nu vede padurea pentru ca se concentreaza prea tare asupra copacului, dar te pot vedea si ca pe o lichea portocalie care in spiritul pixelului albastru isi pupa-n fund seful. Problema e ca idioti (idiot=om cu idei scoase din context) ca voi distrug increderea oamenilor cinstiti in institutiile statului. Nu ma pot supara pe un idiot, pot cel mult sa-i atrag atentia ca in padure sunt multi copaci.

    • Eva Says:

      Eu am crezut ca sunteti de la o societate particulara de asigurari de viata, ca si acolo sunt niste interese…

  30. Victor Ciutacu – Vorbe Grele » Blog Archive » Reforma morală de şpagă şi babardeală Says:

    […] în faţa alternativei, să-şi ridice preţiosul dos de pe scaun. Dar ei nu pleacă din scaune. Sindromul celor 5 minute loveşte […]

  31. Reforma morală de şpagă şi babardeală | e-Opinii.ro | doar opinii... atât! | by George Fedorovici Says:

    […] în faţa alternativei, să-şi ridice preţiosul dos de pe scaun. Dar ei nu pleacă din scaune. Sindromul celor 5 minute loveşte […]

  32. Reforma morală de şpagă şi babardeală | Calarasi online | portal judeţ Calaraşi Says:

    […] în faţa alternativei, să-şi ridice preţiosul dos de pe scaun. Dar ei nu pleacă din scaune. Sindromul celor 5 minute loveşte […]

  33. dadatroll Says:

    Nu stiu ce sa zic. Ca de fapt daca te gandesti bine nu e chiar foarte bine da nu e chiar nici foarte rau cum se zice. Parerea mea.

  34. Top-web-hosting.ro | Uncategorized | Information about Web Hosting, Web hosting service! Says:

    […] Sindromul celor 5 minute « Politica Liberala […]

Lasă un comentariu