O poveste care se repeta

Am observat ca din cand in cand, dar mai ales cand mocneste revolta in randul aliatilor PD la guvernare, apare brusc pe piata ideea intrarii PNL la guvernare.

Zilele trecute au comentat independentii si UDMR. Gabriel Oprea a declarat in Senat, la dezbaterea proiectului de lege a pensiilor promovat de propriul guvern, ca nu sustine prevederile referitoare la pensiile militarilor. UDMR a declarat din nou ca este partizanul bicameralismului si, in consecinta, proiectul de revizuire a Constitutiei promovat via Traian Basescu nu prea este si al lor. Pe ici, pe colo, prin partile esentiale.

Sa adaugam insa si cel mai important lucru, din nefericire. Nu merge! Economia este vai de capul ei, o noua serie de imprumuturi se apropie, imprumuturi nu pentru investitii sau dezvoltare, ci pentru lucruri elementare cum ar fi plata pensiilor. Calculul politic este simplu, oricine realizeaza ca decontul electoral vine catre PD, pentru ca UDMR are votanti bob numarat iar partidul migratorilor nu are ce procente sa piarda pentru ca oricum nu-l voteaza nimeni.

Si atunci a venit din nou momentul. Dupa intalnirea de la Cotroceni a inceput din nou sa se agite steagul de pace si PNL este ravnit ca partener de guvernare. Sigur ca nu din grija fata de tarisoara sau din recunoasterea competentelor economice ale liberalilor. Ci pentru ca este nevoie de invinovatit cineva.

Despre varianta in care Traian Basescu curata guvernul de independenti si UDMR si noi ne repezim ca gasca la dude sa ocupam locurile libere nu vreau sa vorbesc. Am respins la sfarsitul anului trecut aceasta varianta si niciun liberal serios n-are chef sa se gandeasca la o prezenta in guvern tot cu Boc si echipa sa, in care eventual sa-i explicam de ce merg tancurile in nisip si apoi sa impartasim, rand pe rand, soarta lui Dan Nica.

S-ar putea sa se agite varianta independentului de larga respiratie nationala. Daca mai crede cineva ca Lucian Croitoru este independent, desigur. Aparent, ar putea fi o baza de discutie. Dar nu-i suficient. Ajungem la program de guvernare, la echipa guvernamentala, la modalitatea de luare a deciziilor sau la influenta presedintelui care, ca orice om, nu are cum sa se priceapa la toate dar se comporta de parca s-ar pricepe. Si atunci care-i diferenta?

Sigur ca se poate spune ca PNL nu are cum sa impuna primul ministru, fie el si neutru, sau programul sau de guvernare, sau majoritatea echipei executive. Corect, foarte corect! Rezultatul alegerilor si ponderea parlamentara arata foarte clar acest lucru.

Insa tot acest argument arata ca daca PNL doreste sa guverneze cu un program bazat in totalitate sau in majoritate pe ideile sale, macar cele economice, poate face asta doar in urma alegerilor parlamentare.

Orice problema poate avea solutii

Am incercat sa mai argumentez de cateva ori aici, in dezbateri, la emisiuni TV sau in Parlament de ce sunt partizanul unui sistem electoral proportional. Nu vreau sa reiau argumentele pentru ca nu despre avantaje si dezavantaje as vrea sa va provoc in acest post.

As adauga insa ca sustin ideea de vot uninominal. Este evidenta diferenta intre termeni. Termenii de „uninominal” si „plurinominal” se refera la numarul de candidaturi ale unui competitor in aceeasi unitate electorala, avand o singura candidatura, respectiv doua sau mai  ulte, iar termenii de „majoritar” si „proportional” se refera la modalitatea de repartizare a mandatelor. Sistemul introdus la noi la alegerile parlamentare din 2008 este asadar un sistem uninominal cu efecte proportionale, ceea ce, fara a fi perfect, mi se pare ca are cele mai putine dezavantaje cu putinta atat din punctul de vedere al alegatorilor, dar si din perspectiva partidelor politice.

Ati remarcat, desigur, startul unei dezbateri pe tema pericolului pentru PNL al introducerii sistemului majoritar. Dezbaterea este fireasca pentru un partid aflat pe locul trei si care, teoretic, ar putea fi grav afectat de o astfel de schimbare.

Cred insa, dincolo de a afirma din nou ca avem datoria de a ne lupta pentru pastrarea actualului sistem, doua lucruri. Ca modificarea este putin probabila si ca avem solutii chiar si pentru cazul in care s-ar petrece acest lucru.

Modificarea este putin probabila pe cai parlamentare si cu atat mai putin probabila pe baza unei intelegeri intre PD si PSD. Efectul principal al sistemului majoritar este supradimensionarea reprezentarii partidului aflat pe locul 1. Doua sau trei procente diferenta intre primii doi pot insemna majoritate absoluta in Parlament. Si atunci nu vad niciun motiv pentru care un partid aflat pe locul 2 ar accepta sa ofere de bunavoie partidului aflat pe locul 1 majoritatea absoluta, taindu-si singur orice posibilitate de a spera in constructia unei majoritati parlamentare prin izolarea primului partid.

Si mai este si UDMR. Grav afectati de modificarea sistemului, acestia se vor opune de asemenea schimbarii reprezentarii proportionale.

Ramane perspectiva modificarii prin ordonanta de urgenta sau prin angajarea raspunderii, dar pana acolo este cale lunga.

Pomeneam de solutii pentru situatia cand se va produce totusi aceasta modificare.

Spuneam ca sistemul majoritar premiaza excesiv primul partid. Asta insa poate insemna si ca partidele aflate pe locul 2 si 3, prin realizarea unui cartel electoral bazat pe o strategie desteapta de depunere de candidati, pot ajunge sa aiba ele majoritatea. Si nici macar nu este greu. Primul pas este inregistrarea unei aliante politice la tribunal, pentru a beneficia de prevederile constitutionale cu privire la desemnarea candidatului de prim ministru. Apoi, in urma unei negocieri, urmeaza sa sustina impreuna un singur candidat in fiecare colegiu, incercand sa cumuleze voturile pentru alegerea acestuia. Nu este vorba de candidati comuni si nici de semn electoral comun. Pur si simplu de decizii strategice, pentru ca, asa cum usor se poate observa, in sistemele majoritare nu conteaza numarul de voturi obtinute, ci numarul de victorii.

Pentru exemplificare va rog sa studiati turul doi al alegerilor prezidentiale. Nu din punct de vedere al numarului de voturi, ci al numarului de judete, deci si de colegii, in care a castigat unul sau altul. Veti constata ca am dreptate. Numai in Bucuresti alianta de care pomeneam ar fi castigat cam 30 de colegii din 40, pentru ca farmecul acestei idei este ca o diferenta in sectorul 2 de 1000 de voturi aduce un mandat, iar o diferenta in Arad de 50.000 de voturi aduce tot un mandat.

Si un ultim argument practic. Faptul ca o astfel de intelegere este posibila este dovedit de alegerile partiale din colegiul lui Bogdan Olteanu, unde s-a putut negocia sustinerea unui singur candidat din partea PNL.

Scuzati lungimea postului.

Legitimarea tradarii

Exista un articol in Constitutie care interzice mandatul imperativ impus membrilor Parlamentului. Prevederea este justificata, este un mijloc de protectie pentru a asigura independenta de actiune amembrilor legislativului. Aceasta prevedere are mai multe efecte.

Cel mai important este acela ca deputatii si senatorii nu sunt obligati sa respecte deciziile de vot ale partidelor care i-au desemnat candidati. Partidele la randul lor iau masuri politice pentru a-si proteja coerenta actiunilor parlamentare si, cand cele doua elemente intra in conflict major, unii parlamentari se despart de grupurile lor politice. Mai ales daca, asa cum se intampla din pacate, intervin si niste avantaje personale.

O fi constitutional sa devii migrator politic, dar moral nu este. La noi insa, din perspectiva unora, totul este permis. Sa sustii ca oamenii acestia sunt independenti, de parca asa au fost alesi. Sau, cel mai grav, sa consideri ca trebuie recompensati cu reprezentare in executiv.

Si uite asa am ajuns ca seful tradatorilor sa devina ministrul apararii. Daca domnul respectiv considera ca trebuie sa-si pastreze obiceiul si in noua sa functie?

Mai am ceva de spus. Daca parlamentarii respectivi sustin ca independenta este noul lor crez politic, atunci sa adauge la aceasta convingere si consecventa. Si sa candideze la urmatoarele alegeri in colegiile lor ca independenti. Ceva ma face sa cred ca nu au curaj.

Basescu si Dinescu. Inca unul pe lista

Spun de la bun inceput ca nu am motive sa fiu subiectiv in ceea ce priveste episodul de la Cetate.

La alegerile parlamentare din 2008 Mircea Dinescu a fost un sustinator activ al contracandidatului meu de la PD, doctorul Stelian Voinea din Calafat. Din ratiuni personale, ca vechi prieteni, dintr-un patriotism local sau din alte motive pe care nu le cunosc. Nu am reactionat in niciun fel, nici macar nu am deschis subiectul la vreo adunare sau la emisiuni televizate. Recunosc, campania din colegiul Calafat a fost una civilizata, fara atacuri la persoana si salut atitudinea tuturor candidatilor. Pana la urma eu am castigat, altii au pierdut, dar ne putem privi in ochi fara sa ne fie rusine de ce am facut.

De aceea poate ca am fost dezgustat mai mult decat altii de ce am vazut ca s-a intamplat la Cetate. Poate ca nu este vina lui Traian Basescu ca Aurica Solomon, primarul PD al Craiovei, a fost marlan la adresa lui Dinescu. Dar sa-i smulgi microfonul, sa nu vrei sa dai mana cu el si sa-l trimiti la plimbare chiar nu se face.

Mircea Dinescu completeaza astfel lunga lista a sustinatorilor lui Traian Basescu pe care acesta i-a tratat ca pe niste animale de povara. Renate Weber, Plesu, sotii Saftoiu, Cozmin Gusa si altii sun alte exemple. Si se mira ca nu dorim sa intram la guvernare cu el…

Si, pe deasupra, Traian Basescu a mai gresit cu ceva. A refuzat invitatia la masa facuta de Dinescu. Asta a fost o mare prostie, depun marturie ca mai rar se gaseste asa mancare buna ca la conacul „mosierului Dinescu”.