Întoarcerea la popor fără popor

Nici măcar prin reprezentanți.

Adică. Urmează, începând de mâine, procedura cu privire la angajarea răspunderii guvernului pe Codul Muncii. Nici măcar nu vreau să vorbesc despre absența dezbaterii pe acest subiect. Am mai făcut-o zilele trecute. Au decis să uzeze, de fapt să abuzeze, de procedura constituțională a angajării răspunderii.

Între timp au mai inventat ceva. Izolați de cetățeni, izolați în sondaje, au decis să izoleze și Parlamentul. În contradicție cu prevederile constituționale, membrii puterii din Biroul Permanent al Camerei Deputaților au votat ca ședința camerei să se desfășoare cu ușile închise, urmând să fie permis doar accesul presei, nu și al cetățenilor, oameni cu drepturi negate prin decizia lor.

Puterea sunt ei, poporul tot ei și alții nu contează.

Știm noi mai bine!

Oare a câta angajare a răspunderii din partea guvernului Boc mai urmează? Le-am pierdut demult șirul, s-a întâmplat să avem și două astfel de proceduri în aceeași zi.

Urmează la rând Codul Muncii. Din nou, ca și în cazul Legii Educației, un act normativ care nu înseamnă ratificarea unui tratat sau acordarea unei decorații, ci o lege care privește milioane de oameni, companii și angajați, patronate și sindicate deopotrivă.

Poate ca sunt prevederi din vechea legislație care ar trebui modificate, poate sunt altele care sunt bune și ar trebui să rămână așa. Nu-mi propun o discuție pe fond, aceasta ar trebui purtată în altă parte.

Mai precis ar trebui purtată în două etape, ambele extrem de importante, dar ambele fentate de guvern.

În primul rând ar fi fost necesar un consistent dialog social, cu toate cele trei părți la masă. Și am o întrebare. Oare cât de jalnic legislator și negociator trebuie să fii pentru ca pe subiectul Codului Muncii să reușești să iriți și să capeți reacții de opoziție atât de la patronate cât și de la sindicate?

Apoi ar fi trebuit să urmeze o serioasă dezbatere parlamentară. O astfel de lege se presupune a fi făcută pentru a rămâne valabilă mai mulți ani, chiar decenii, și atunci n-ar trebui ca cineva să treacă această lege cu forța, asigurându-se astfel că următoarea majoritate va modifica legea.

Este ilogic, este neproductiv și chiar nedemocratic. Și ei o țin tot așa, transmițându-ne astfel că ei sunt deținătorii cunoașterii absolute și nimeni, niciodată, nu poate avea idei mai bune ca ei.

Imaginaţia Curţii şi o nouă definiţie

Mai multe plecări pe fugă din Bucureşti, dar şi câteva zile parlamentare mai agitate sunt cauza principală a absenţei neobişnuit de îndelungate a posturilor mele.

Evenimente politice au fost destule între timp. Dar pentru că, aşa cum e normal, cele mai vechi s-au fumat, dar şi pentru că cele noi, de astăzi, sunt destul de interesante, mă opresc la acestea.

Curtea Constituţională ne-a obişnuit, din păcate, cu decizii ciudate sau contradictorii. Îmi amintesc de cea prin care ni s-a explicat cum că preşedintele României are dreptul să refuze, o singură dată, o propunere de ministru înaintată, conform Constituţiei, de către primul ministru. Câtă imaginaţie au avut autorii deciziei? Multă este răspunsul, pentru că au reuşit să spele inacceptabilul refuz de la acea vreme al nominalizării Noricăi Nicolai, dar au reuşit să nu modifice totuşi total Constituţia.

Tot pe principiul acesta par a fi formulate şi cele două decizii referitoare la angajarea răspunderii guvernului pe legea educaţiei. Principiul ar fi ”am o părere, dar nu sunt de acord cu ea”. Cum altfel s-ar putea traduce năstruşnica idee conform căreia angajarea răspunderii guvernului este neconstituţională, dar moţiunea de cenzură împotriva acesteia trebuie să continue?

Nu ştiu, sau mai precis n-am dovezi, cât de politizată este curtea. Însă acum cred că nu mai găseşte cireşi şi trebuie să spună clar dacă este sau nu constituţional ce se întâmplă. Pentru că, evident, am formulat o nouă contestaţie pe procedură, dar şi una pe fondul legii.

S-a mai întâmplat, tot astăzi, că Ridzi s-a bucurat de acelaşi tratament îndelung acuzat de imaculaţii portocalii şi slujitorii verbali ai acestora. Şi asta îmi aduce aminte despre o definiţie a corupţiei, apărută acum câţiva ani. Corupţia este darea sau primirea de foloase materiale necuvenite între două sau mai multe persoane, dintre care niciuna nu este membru PD.

Angajarea și Senatul

În Senat, acolo unde nu există grupul minorităților maționale, raportul de forțe este în acest moment 69 la 68 în favoarea puterii. Iar președintele acestui for știe să numere, ca să nu mai vorbim de faptul că acolo, în mod miraculos, sistemul de vot electronic nu se defectează niciodată, nu se votează cu mâna sus și atunci parlamentarii prezenți nu se înmulțesc în mod miraculos.

Spun asta în legătura cu Legea Educației, lege pentru care Senatul este cameră decizională. Iar legea se află acolo în procedură de dezbatere parlamentară, fază în care inițiatorul, adică guvernul, nu o poate retrage.

Întrebarea este dacă o lege a educației, într-o formă rezonabilă, poate strânge o majoritate care să ducă la adoptare și să taie cu șeptarul angajarea răspunderii guvernului. Poate că da, din două motive. În primul rând pentru că nu toți senatorii puterii sunt fericiți cu forma impusă de executiv, fostul ministru Hărdău fiind cel mai cunoscut exemplu. În al doilea rând pentru că este nevoie ca doar un singur senator să treacă peste ordinele de partid, chiar dacă se va merge pe repetarea scenariului în care parlamentarii puterii nu au voie să voteze.

Independent de această posibilitate, moțiunea merge înainte.

A doua, pentru că trebuie

Știu că se poate spune că a doua moțiune de cenzură, la doar câteva zile după ce un astfel de demers nu a avut succes, poate să pară, la prima vedere, inutilă. Ne putem aștepta ca un nou transport de prenadez să sosească la Parlament pentru a lipi de scaun parlamentarii PD, UDMR va fi și mai de neclintit din cauza subiectului, minoritățile susțin cu încăpățânare orice fel de guvern, iar pentru cei de la UNPR căderea guvernului apropie spectrul alegerilor anticipate, ceea ce ar însemna sfârșitul carierei parlamentare a transfugilor.

Sunt însă două motive importante pentru care această moțiune trebuie depusă, indiferent de deznodământul aritmetic: Guvernul și Legea Educației.

Guvernul trebuie sancționat prin orice mijloc legal și constituțional. Orice moment în care am face altfel ar însemna o capitulare, fie și temporară. Dacă cineva susține acest guvern este, desigur, liber să o facă. Nu pot să înțeleg de ce, însă este treaba lor. Noi, liberalii, nu ne numărăm printre aceștia și, dacă avem pretenția de a-i reprezenta pe ceilalți, mult mai mulți, avem datoria de a acționa.

Vine apoi subiectul punctual al angajării răspunderii. Suntem cumva de acord, pe procedură sau pe fond, cu această lege a educației? Sigur că nu. În primul rând pentru că există decizia Curții Constituționale cu privire la acest subiect, decizie care este încălcată. Apoi pentru că sunt multe prevederi în proiectul legii pe care nu le putem accepta, mai ales gravele atingeri aduse autonomiei universitare și școlare.

Iar dacă Boc va decide să-și angajeze răspunderea pe legea salarizării unice, așa cum se aude, vom aplica principiul ”jamais deux sans trois”

Click Ignore

Strategia politică portocalie a devenit extrem de previzibilă. Când sunt alegeri de orice fel, Băsescu face un referendum despre ceva, orice. Când se apropie o moțiune de cenzură cu ceva șanse de aprobare, guvernul decide brusc să-și angajeze răspunderea tot cam pe orice.

Nici măcar constituționalitatea nu mai contează. În noiembrie 2009, la solicitarea PNL, prin decizia 155, CCR le-a explicat guvernanților, pe îndelete, că nu au voie să-și angajeze răspunderea pe Legea Educației.Nu-i nimic. Așa cum au procedat în cazul politizării administrației deconcentrate, când au emis o nouă ordonanță de urgență cu copy-paste din cea declarată neconstituțională, consideră și acum că nu-i nicio problemă să încalce din nou Constituția.

Nu cred că Opoziția trebuie să iasă din calendarul stabilit și nici să-și transfere eforturile către această încercare disperată de salvare. Avem pregătită o moțiune de cenzură care arată toate deficiențele actualului guvern din toate domeniile, nu doar în cel al educației. Deși, dacă stau să mă gândesc, nu ”toate”, pentru că ar trebui o moțiune de câteva mii de pagini.

Dacă ei folosesc ”copy-paste”, atunci trebuie să li se răspundă cu ”ignore”.

Un mod de calcul

 

Ioska scrie aici despre decizia lui Emil Boc de a-și angaja răspunderea pe Legea Educației. Pomenește, pe bună dreptate, că e o lege proastă și că reprezintă un soi de dublă ambiție, a lui Funeriu și a UDMR.

 

Este însă mai mult decât atât. Această angajare a răspunderii are mai ales rolul de a încerca blocarea unui vot favorabil la moțiunea de cenzură anunțată de opoziție.

 

Există destui parlamentari UDMR care ar fi, eventual, dispuși să voteze moțiunea de cenzură. Însă reprezentanții UDMR din legislativ vor acționa unitar pentru a apăra câștigurile obținute în proiectul legii educației.

 

Asta înseamnă că, dacă moțiunea de cenzură este programată înaintea angajării răspunderii, calculul puterii este făcut în speranța că UDMR ar putea amâna căderea guvernului pentru a-și vedea sacii din Legea Educației în căruță.

Departe de tentații, că e mai sigur

Serialul problemelor din majoritatea guvernamentală, după șocul de la votul din Camera Deputaților, și-a derulat episodul al doilea la Senat, tot pe subiectul desemnării unui judecător la Curtea Constituțională.

În urma audierilor de la Comisia Juridică, cea chemată să dea un aviz consultativ, candidatul PDL nu a întrunit nici măcar un singur vot favorabil. Senatorii arcului guvernamental au fost de-a dreptul șocați când au văzut pe cine ar trebui să susțină. Au folosit chiar tot felul de expresii, unele dintre ele preluate de presă, cea mai soft fiind ”doamna a făcut probabil un tratament care nu prea i-a reușit”. Jur că e un citat, nu pun de la mine, nu sunt senator și nu cunosc persoana.

Din disperare de cauză, cu toate că ar fi trebuit să urmeze votul secret pentru desemnare în plen, majoritatea a scos de pe ordinea de zi acest punct, singura soluție avută la îndemână. Spun asta pentru că scoaterea de pe ordinea de zi s-a făcut prin vot deschis, la vot secret ar fi fost de-a dreptul un măcel.

Și când te gândești că toată povestea cu angajarea răspunderii a fost tergiversată tocmai pentru a se face nominalizările acestea la Curte.

Problemele de vot ale majorității nu se opresc aici. Un alt senator PD, tot de Prahova, anunță că va vota moțiunea. Are ceva probleme doamna Anastase în filială, nu glumă. Înțeleg că, în plin atac de panică, șefii PD vor să se asigure de controlul votului printr-o decizie care să-i țină pe proprii parlamentari departe de urne. Aceeași doamnă Anastase, cea căreia îi pleacă parlamentarii de Prahova (mai urmează și un deputat, după cei doi senatori) a aruncat un populism pe tema solidarității cu guvernul și a spus că parlamentarii PD n-ar trebui să participe la vot.

Parlamentarii PD sunt așadar solidari, strâns uniți în jurul guvernului, dar mai bine să nu se apropie de urnă ca nu cumva să greșească.

Majoritar si minoritar. In acelasi timp

Guvernul nostru pare a fi un corp perfect elastic. Indiferent de actiunea exterioara care i se aplica, adica motiuni de cenzura,voturi prin comisii, presa, somaj, sindicate, acesta tinde sa revina la forma initiala.

Nu este numai Boc. Este si Videanu, Blaga, Berceanu, Udrea, Predoiu. Macar nu mai este Pogea. Si fiindca veni vorba, tin sa precizez ca Sebastian Vladescu nu este si nu a fost niciodata membru PNL, asta in caz ca ce am auzit eu este adevarat.

Vreau insa sa me refer la cateva realitati parlamentare. In mod absolut paradoxal, acest guverncare ni se pregateste este in acelasi timp si beneficiar de majoritate, si minoritar. Are majoritatea necesara investirii, dar nu are majoritate in Senat. Si chiar si majoritatea din Camera se poate realiza numai daca vin si ministrii la vot, lucru ce se intampla destul de rar.

Si mai rau decat atat, nu are majoritate in Birourile Permanente ale celor doua camere. Daca PNL si PSD nu mai vin la sedintele de birouri acum si in vecii vecilor, nici macar nu se poate ajunge la votul de investitura. Evident ca nu vom face asta, dar aceasta majoritate, care este una sigura, va putea cenzura unele exagerari.

In legislativ cuvantul de ordine va fi presiunea. Am fost si eu ministru pentru relatia cu Parlamentul si stiu ca toti ministrii afirma ca absolut toate legile lor sunt de importanta nationala si considera ca ar trebui adoptate azi. Si atunci pun presiune pe grupurile parlamentare. Care la randul lor, pe buna dreptate, pun presiune pe ministrii parlamentari sa vina la vot.

Partea proasta este ca va urma o avalansa de ordonante de urgenta si de angajari ale raspunderii. Partea buna este ca va fi distractiv.

Cum stam cu motiunea?

Oare cat de mare este tupeul micului Boc? Jumatate de guvern calare pe jumatate de prim ministru doreste sa-si angajeze raspunderea in Parlament pe un proiect de modificare a legii pensiilor.

Este un guvern care sta sa cada. Sustinerea UDMR pentru motiunea de cenzura a venit ca un soc in tabara PD. Pentru ca socotelile nu arata prea bine pentru acestia. Sunt 473 de parlamentari, numarul de voturi necesar pentru a darama guvernul fiind asadar 237. PD are 173, PSD 162, PNL 89, UDMR 31 si minoritatile 18. Tabara teoretica a sustinatorilor motiunii numara 282 de voturi si este putin probabil ca intr-o saptamana 45 de parlamentari sa fie cumparati, amenintati sau racolati.

Nu sunt insa naiv. Stiu ca motiunea poate foarte bine sa fie respinsa, dar asta depinde exclusiv de PSD. Ingrijorarea mea a crescut astazi, cand am auzit declaratia lui Radu Mazare care cerea PSD sa nu sustina motiunea. Daca PSD doreste sa fie (din nou) incoerent in a-si defini pozitia politica si parlamentara, atunci motiunea nu va trece.

Stiu ca nu ma pot pune in pielea unui PSD-ist, dar tot nu pot intelege de ce s-ar comporta asa.